Agenți de pază în trenuri!

CFR_AGENT_PAZA

CFR Călători și Direcția de Poliție Transporturi din cadrul I.G.P.R. au realizat o primă acțiune de control după introducerea, de pe 8 mai 2017, a  serviciului de pază în trenuri. Activitatea agenților de pază se desfășoară în special în garniturile cu risc ridicat de călătorie frauduloasă în care se înregistrează și un grad îngrijorător de infracționalitate. “Aceste neajunsuri reprezintă un semnal de alarmă deloc de neglijat pentru CFR Călători și se reflectă în siguranța/integritatea atât a personalului feroviar cât și a călătorilor de bună credință”, se arată într-un comunicat al CFR.
În perioada următoare, vor fi monitorizate trenurile vizate și de asemenea, evoluția vânzărilor de bilete și abonamente pentru acestea.
Pe 9 mai 2017, au fost verificate trenurile: R 8012 Fetești – București Obor; R 8001 București Obor – Constanța; R8014 Fetești – București Obor; R 8011 București Obor – Fetești și R 8002 Constanța – București Obor.
În cele cinci trenuri, care au circulat cu capacități între 250 și 500 locuri/tren și grade de ocupare între 40% și peste 100%, au fost depistați fără legitimații de călătorie 275 de pasageri, cărora le-au fost eliberate bilete la tarif de taxare în tren. De asemenea, 217 pasageri care au urcat din stațiile fără puncte de vânzare legitimații de călătorie au plătit un tarif similar celui de la casa de bilete.
CFR recomandă celor care călătoresc frecvent cu trenul abonamentul, ca fiind soluţia cea mai avantajoasă, cu reduceri tarifare importante. În plus, pasagerii își pot cumpăra, la unele trenuri, bilete şi abonamente valabile pentru rangul de tren InterRegio, la tarife mai mici aferente rangului de tren Regio.
Conform reglementărilor, pasagerii care urcă din punctele de oprire unde nu sunt case de bilete au obligaţia de a se prezenta imediat după urcarea în tren la personalul feroviar pentru a-şi cumpăra bilete, la un tarif similar celui de la casa de bilete.
Acţiunile de control se vor derula şi în perioada următoare, în toate trenurile de pasageri, la nivelul întregii rețele feroviare, în special în zonele generatoare de fluxuri importante de trafic. Acestea fac parte din demersul CFR Călători de a oferi pasagerilor un transport în condiţii decente.
Sprijinul susținut al reprezentanţilor Direcției de Poliție Transporturi din cadrul I.G.P.R. în aceste acțiuni este foarte important, analizele și statisticile conducând la rezultate încurajatoare. Pentru a veni în sprijinul acestor acțiuni, CFR Călători recomandă tuturor pasagerilor care întâlnesc situații de călătorie frauduloasă să semnaleze acest lucru prin accesarea butonului „Raportează călătoria fără bilet” disponibil pe site-ul www.cfrcalatori.ro.

Cât te costă neplata călătoriei

Pentru un călător care refuză achitarea biletului de taxare în tren, se întocmește un proces-verbal de contravenţie (PVC) conform HG 203/1994, a cărui valoare se compune din:
– amendă contravenţională, care este cuprinsă între 250 și 400 de lei;
– tariful de transport (bilet taxare în tren) pentru distanţa aferentă;
– tarif suplimentar în valoare de 300 de lei;
– speze poştale şi tarif de identificare în valoare de 30,8 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *