Ajustarea tarifelor de calatorie cu metroul se va efectua in cursul lunii noiembrie 2013

Trebuie precizat ca ajustarea tarifelor de calatorie cu metroul se realizeaza in conformitate cu legislatia in vigoare : Ordonanta de Urgenta nr. 57/2011 pentru abrogarea unor pozitii din anexa la Ordonanta de Urgenta nr.36/2001 privind regimul preturilor si tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei, precum si pentru aprobarea unor masuri cu privire la ajustarea tarifelor de calatorie cu metroul si de transport  feroviar, tarifele de calatorie cu metroul si de transport feroviar de calatori vor fi ajustate prin Ordin al Ministrului Transporturilor, in conditiile legii.

Preturile se modifica astfel: pretul cartelei de 2 calatorii creste de 4 la 5 lei, a cartelei de 10 calatorii de la 15 la 20 lei, a abonamentului saptamanal cu numar nelimitat de calatorii 25 lei fata de 20 lei cat costa in prezent. Abonamentul lunar cu numar nelimitat de calatorii se modifica de la 60 la 75 lei, abonamentul lunar cu 62 de calatorii va costa 65 lei fata de 50 lei in prezent, iar abonamentul de o zi va costa 8 lei fata de 6 lei.      

 Aplicarea noilor tarife se va realiza in cursul lunii noiembrie 2013, la 3 zile dupa publicarea in Monitorul Oficial a actului normativ de aprobare.

Odata cu ajustarea tarifelor de calatorie cu metroul compania Metrorex are in vedere si asigurarea de raspundere civila generala pentru prejudicii produse calatorilor in caz de accidente / incidente feroviare.

Ajustarea tarifelor va conduce la o crestere lunara a veniturilor in valoare de cca 5 mil. lei care va contribui la acoperirea cheltuielilor necesare asigurarii serviciului public de transport calatori cu metroul.

La nivelul anului 2013 raportul dintre subventia necesara pentru acoperirea cheltuielilor de intretinere si reparatii la instalatiile din metrou si la materialul rulant in scopul asigurarii serviciului public de transport calatori cu metroul in conditii de siguranta si confort si subventia alocata depaseste 137 %, avand un deficit de finantare de cca 54 mil. Lei.

Prin comparatie cu alte administratii de metrou pretul actual la calatoria cu metroul din Bucuresti este de cca 45 euro centi fata de alte administratii de metrou in care pretul cel mai scazut la calatoria cu metroul este peste 1 euro / calatorie (exemplu: Budapesta – 1 euro, Roma – 1 euro, Paris- 1,7 euro, Viena – 2 euro, Madrid – 2 euro, Berlin – 2,10 euro, Amsterdam- 2,7 euro, Londra – 5 euro, Sofia – 0,51 euro).

Cartelele de calatorie cu metroul achizitionate pana in ziua precedenta aplicarii noilor tarife pot fi utilizate pana la terminarea numarului de calatorii sau expirarea duratei de valabilitate inscrisa pe cartela la data achizitiei.

Utilizatorii metroului se pot deplasa pe toata reteaua metroului din Bucuresti, respectiv pe toate cele 4 linii  magistrale si 51 de statii, prin achitarea o singura data a taxei de calatorie, transferul de pe o linie pe alta, indiferent de titlul de calatorie utilizat, facindu-se fara taxe suplimentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *