Anca Boagiu: 72% din bugetul pe 2011 al MTI este alocat investitiilor

Ea a subliniat ca aceasta cofinantare este acoperita indiferent ca este vorba despre proiecte cu finantare rambursabila sau despre cele cu finantare nerambursabila.

„Daca discutam despre filosofia bugetului pe 2011, cea mai mare parte din suma alocata MTI este alocata investitiilor. Discutam despre circa 8,3 miliarde de lei, care reprezinta circa 72% din fondurile alocate MTI. In acest moment, bugetul pe care noi il avem este de 11,5 miliarde de lei. Cel pe care l-am propus”, a precizat ministrul Boagiu.

Seful de la Transporturi si-a exprimat speranta ca proiectul de buget al MTI va fi aprobat in forma propusa, pentru ca principala preocupare a autoritatilor de resort este sa foloseasca bani europeni.

„Sunt bani nerambursabili si este pacat sa cheltuiesti banii bugetului statului in investitii cata vreme poti sa cofinantezi si sa construiesti pe sumele care ti-au fost alocate pentru dezvoltare. Conform estimarilor, cele 5,57 miliarde de euro proiecte pe care le lansam in perioada 2010 – 2011 acopera intreaga finantare pe care Comisia Europeana ne-o acorda”, a precizat Anca Boagiu.

Ministerul Transporturilor va lansa, in intervalul 2010 – 2011, proiecte cu finantare prin Programul Operational Sectorial -Transporturi (POS-T) in valoare de 5,573 miliarde de euro.

Din total, programul de autostrazi are alocata suma de 2,5 miliarde de euro, lungimea totala a tronsoanelor ce urmeaza a fi construite ridicandu-se la 288,8 kilometri. Variantele ocolitoare ce urmeaza sa fie finantate prin POS-T au o lungime totala de 138,7 kilometri, cu o valoare totala de 539 milioane de euro.

In ceea ce priveste proiectele de cale ferata, acestea au alocata suma de 1,88 miliarde de euro si vizeaza modernizarea a 166 kilometri de cale ferata. De asemenea, 227 milioane de euro vor fi folositi pentru modernizarea a 21 de gari.

In ceea ce priveste proiectele pentru aviatie, sunt alocati 150 de milioane de euro, proiectele in transportul intermodal au alocate 33 milioane de euro si proiectele pentru transportul naval sunt in valoare de 200 de milioane de euro.

In transportul naval sunt deja pregatite proiecte in valoare totala de 200 milioane de euro, in prezent aflandu-se in proces de licitatie finalizarea digului de larg din Portul Constanta.

Un alt proiect naval este, practic, cel mai complex proiect abordat in Romania in domeniul sistemelor inteligente de transport naval – RoRIS. Acesta are valoarea de 15,8 milioane de euro. Mai exista proiectul podului rutier de la km 0+540 al Canalului Dunare Marea Neagra si lucrarile aferente infrastructurii rutiere si de acces in portul Constanta, in valoare totala de 35,6 milioane de euro.

In domeniul aviatiei, MTI a pregatit proiecte in valoare totala de 150 milioane de euro. In prezent exista la MTI un portofoliu de proiecte privind necesarul de investitii in infrastructura aeroportuara, a caror valoare toatla este de circa 424 milioane de euro. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *