„O sa facem in asa fel ca la inceputul anului 2010 sa ii dam drumul. Altfel, o sa ajungem ca pe coridorul IV sa circule copiii si nepotii nostri”, a spus Berceanu. Ministrul a cerut autoritatilor locale si Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) sa scurteze perioada de organizare a licitatiilor, pentru a se putea incepe lucrarile pe tronsonul Nadlac-Arad in 2008, iar pe tronsonul Arad-Timisoara chiar mai devreme, in primavara acestui an. „Cei de la CNADNR s-au invatat sa repare pe ici, pe colo, dar noi asa nu mai putem lucra. Firmelor de proiectare si constructii le transmit sa faca investitii si sa se dezvolte, pentru ca in urmatorii ani in Romania va fi de lucru la autostrazi si eu le promit ca se vor imbogati, numai sa aiba capacitatea de a munci rapid si eficient”, a adaugat ministrul.











