Prima pagina
Articole
Ghid de afaceri
Agenda RBT
Citeste
Publicitate
Contact

Meniu
Stiri
Arhiva stiri
Curs valutar
Distante rutiere
Cotele apelor romanesti
Cotele apelor straine
Tendinta apelor Dunarii
Conditii de livrare Incoterms
Resurse utile
Firme de transport
Arhiva newsletter

Newsletter
Nume:
Adresa email:

Editia curenta
Actualitate
Aerian
Asigurari
Companii
Eco
Editorial
English review
Feroviar
Finantari
Fiscal
Integrare europeana
Intermodal
Interviu
Naval
Opinii
Reglementari
Resurse umane
Rutier
Tehnic
Tendinte
Util
Arhiva articole









Blocajul economic sporeste cererea de polite pentru neincasarea creantelor

RBT editia nr. 38/Decembrie 2009 Articol adaugata la, 04 Decembrie 2009 ( Maria Barbu )
Afisari: 541

In contextul economic actual, marcat de instabilitate si nesiguranta, companiile prefera sa paseze riscul neincasarii facturilor catre companiile de asigurari. Alaturi de alternativa reprezentata de serviciile de actoring, politele pentru neincasarea facturilor sunt tot mai cautate, pe fondul dublarii perioadei medii de intarziere la plata. Totusi, cresterea cererii pentru acest tip de polite a determinat scumpirea lor, iar riscurile sporite contribuie, de asemenea, la dificultati mai mari in recurgerea la aceasta solutie.

Criza financiara si scaderea vertiginoasa a comenzilor au facut ca multe dintre companii, chiar si cele care inregistrau o situatie financiara buna in anii precedenti, sa se confrunte cu o lipsa acuta de lichiditati, punandu-le astfel in imposibilitatea asigurarii capitalului de lucru si a achitarii cheltuielilor curente. Mai mult, in ultima perioada, problemele au fost accentuate de instabilitatea generata de turbulentele de pe scena politica romaneasca. In acest context, companiile au fost presate sa recurga la diferite artificii pentru a face fata recesiunii, la loc de cinste fiind masurile menite sa garanteze stabilitatea fluxurilor de capital.

 

Politele pentru neincasarea facturilor, la mare cautare dar mai scumpe

Blocajul din economie a crescut cererea de polite pentru asigurarea riscului neincasarii facturilor, sustin asiguratorii. „In conditiile unei piete de asigurari dominate de tipurile traditionale de polite, am anticipat nevoia firmelor romanesti de a se proteja. Un pas important fata de anii precedenti a fost facut: companiile iau deja in calcul optiunea de protejare a afacerii, prin transferul riscului de neincasare a creantelor catre asigurator. Ceea ce ar trebui rezolvat ar fi problema fondurilor necesare unei firme pentru acoperirea acestui risc“, ne-a declarat Lucian Marin, director tehnic in cadrul Groupama.

Desi asigurarile speciale castiga din ce in ce mai mult teren, reprezentantul Groupama sustine ca piata asigurarilor pentru neincasarea facturilor este inca insuficient dezvoltata fata de potentialul real. „In privinta acestui tip de asigurare, piata romaneasca se afla inca intr-o faza incipienta si, de aceea, potentialul acesteia nu trebuie ignorat in perioada urmatoare“, considera Lucian Marin.

Specialistii Groupama anticipeaza ca, pentru acest segment, cererea va creste, desi procedurile de subscriere sunt mult mai riguroase fata de anii anteriori, iar cresterea numarului falimentelor si a numarului firmelor care au intarzieri mari la plata au determinat majorarea cotelor de prima. „Exista domenii de activitate cum ar fi, de exemplu, industria constructiilor, pentru care nu putem oferta“, a completat Lucian Marin.

Conditiile economice volatile pot schimba zonele de actiune si nivelul riscurilor la care este expusa o companie, sustin si reprezentantii brokerului de asigurari Marsh Romania. In acest context, costurile asociate politelor de asigurare pentru neincasarea facturilor oscileaza foarte mult. „Spre exemplu, in ultimul an costurile s-au marit intrucat riscul a devenit mai probabil, iar cererea pentru astfel de polite a crescut. In majoritatea tarilor se resimte o crestere a preturilor, dar si a interesului pentru acest produs“, au declarat specialistii Marsh.

 

Alternativa serviciilor de factoring, in stagnare

O alternativa la asigurarile pentru neincasarea facturilor o constituie serviciile de factoring. Factoringul este un produs financiar care combina elemente de finantare pe termen scurt si servicii de administrare de creante, inclusiv colectarea acestora si acoperirea riscurilor de neplata. Produsul se adreseaza oricarei companii cu activitate comerciala si este destinat acelor clienti (vanzatori) care livreaza marfa sau presteaza servicii in baza unor contracte comerciale sau comenzi.

Reprezentantii UniCredit, care furnizeaza servicii de acoperire a riscului de insolventa in cadrul facilitatilor de factoring, sustin ca aparitia unui astfel de produs a fost determinata de cererea in crestere din partea companiilor care vor sa scape de grija neincasarii creantelor. „Cererea in crestere din partea clientilor, aceea de a scapa de grija incasarii creantelor, in contextul economic actual, a determinat aparitia unui astfel de produs“, ne-a declarat Andreea Marinescu, director Factoring in cadrul UniCredit Tiriac Bank.

In 2008, piata romaneasca de factoring domestic a fost de 1,654 miliarde de euro, factoringul de import a insumat 114 milioane de euro, iar factoringul de export - 202 milioane de euro. Anul trecut, UniCredit a fost liderul pietei romanesti de factoring, cu o cota de piata de 32%, urmata de BRD SocGen (28%), BCR/Erste (11%), Compania de Factoring (10%) si ING (5%).

In acest an, UniCredit a intermediat contracte de factoring in valoare de 100 de milioane de euro, iar reprezentantii bancii estimeaza ca afacerile din acest segment de piata vor stagna. „Piata din Romania este inca dominata de banci, primii trei jucatori inregistrand 71% din volumul total al operatiunilor de factoring. Anticipam ca in 2009 piata va stagna, pentru ca o parte din jucatori nu au pus accent pe cresterea afacerilor, chiar si-au diminuat portofoliul si au schimbat modul de abordare“, apreciaza sefa diviziei de factoring a UniCredit Tiriac Bank.

 

Perioada medie de intarziere la plata s-a dublat

Conform statisticilor intocmite pe baza datelor din portofoliul UniCredit, intarzierea medie a platilor din partea companiilor a ajuns la 20 de zile dupa termenul de plata contractual, fata de 10 zile, anul trecut.



Articole RBT - Tendinte - Nr. 38/Decembrie 2009
 
•  Optimism pentru sectorul logistic in 2010
•  Blocajul economic sporeste cererea de polite pentru neincasarea creantelor














Web-Links.ro