Prima pagina
Articole
Ghid de afaceri
Agenda RBT
Citeste
Publicitate
Contact

Meniu
Stiri
Arhiva stiri
Curs valutar
Distante rutiere
Cotele apelor romanesti
Cotele apelor straine
Tendinta apelor Dunarii
Conditii de livrare Incoterms
Resurse utile
Firme de transport
Arhiva newsletter

Newsletter
Nume:
Adresa email:

Editia curenta
Actualitate
Aerian
Asigurari
Companii
Eco
Editorial
English review
Feroviar
Finantari
Fiscal
Integrare europeana
Intermodal
Interviu
Naval
Opinii
Reglementari
Resurse umane
Rutier
Tehnic
Tendinte
Util
Arhiva articole









Bucuresti - locul 38 in lume la costul spatiilor logistice si industriale

RBT editia nr. 18/Aprilie 2008 Articol adaugata la, 08 Aprilie 2008 ( Luminita Valcea )
Afisari: 214

Potrivit raportului „Industrial Space Across the World“, realizat de consultantul imobiliar global Cushman & Wakefield, Bucurestiul a devenit mai avantajos decat Praga, Sofia sau Moscova in privinta spatiilor industriale si logistice. Chiriile in Bucuresti sunt din ce in ce mai rentabile: 4 euro/mp, in scadere cu 6% in 2007 fata de 2006.

Costurile totale anuale pentru spatiile industriale in Bucuresti, care includ pe langa chirii si tarifele la diverse servicii, sunt de 66,51 euro/mp. Pe baza acestei valori, Capitala ocupa in editia 2007 a acestui clasament locul 38 din 52 in topul celor mai scumpe costuri pe segmentul industrial. In 2006, Bucurestiul se clasa pe pozitia a 27-a, cu 11 locuri mai sus.

„Segmentul industrial/logistic din Romania este in plina dezvoltare, iar in urmatorii ani va cunoaste o expansiune deosebita. Zonele cele mai vizate sunt bineinteles cele situate in vecinatatea marilor centre urbane aflate pe rutele principale de transport, de-a lungul autostrazilor existente precum si a celor aflate in stadiu de proiect. Exista proiecte pentru astfel de spatii in centrul tarii, la Cluj, dar si in vestul tarii, in jurul unor orase precum Timisoara, Oradea, Arad, Satu Mare. Legislatia din Romania faciliteaza construirea de centre industrial/logistice prin Ordonanta de Urgenta 65/2001 privitoare la constituirea si functionarea parcurilor industriale pe terenuri ce apartin consiliilor locale, aceasta ordonanta asigurand scutirea investitorilor de plata unor taxe si impozite”, a declarat Gabriel Sfetcu, directorul Departamentului Industrial din cadrul Cushman & Wakefield Activ Consulting Romania.

Scumpirea petrolului determina relocari masive

Potrivit specialistului Cushman & Wakefield Romania, in Bucuresti, cele mai rentabile locatii sunt cele din marile parcuri logistice construite de catre dezvoltatori consacrati in domeniu, situate in vecinatatea autostrazilor A1 si A2. In acelasi timp, in zona de nord, unde s-au dezvoltat mai ales centre logistice de dimensiuni mici si medii, se inregistreaza cele mai mari chirii. „In prezent, in Romania asistam la o tendinta de revigorare tot mai intensa a domeniului industrial, vizibila mai ales prin tranzactiile si dezvoltarile de logistica si depozitare sau productie care au marcat ultima perioada. Pe plan international, cresterea pretului barilului de petrol a influentat strategiile pe termen lung ale investitorilor din segmentul industrial al pietei de real estate. Astfel, prin prisma reducerii costurilor de transport, majoritatea dezvoltatorilor manifesta acum o tendinta de relocare urmarind construirea de centre zonale. In lumina acestor informatii, acest domeniu al dezvoltarilor industriale va deveni in urmatoarea perioada, probabil peste doi ani, urmatorul punct de atractie al pietei imobiliare“, este de parere Dan Ionascu, Head of Valuation & Advisory Services la Cushman & Wakefield Activ Consulting, Romania.

Cat priveste evolutia Bucurestiului, oferta tot mai larga a determinat coborarea in clasamentul mondial al celor mai scumpe locatii pentru logistica si activitati industriale. „Motivul scaderii chiriilor pe segmentul industrial/logistic in Romania in 2007 este unul simplu: cresterea ofertei, datorata aparitiei de noi proiecte anuntate de dezvoltatori, in conditiile in care cererea are o evolutie pozitiva constanta”, a mai spus Sfetcu.

O Europa cu doua viteze

Raportul Industrial Space Across the World 2008 analizeaza spatiile industriale destinate manufacturilor si depozitelor/spatiilor logistice de prima calitate pentru cele mai importante 138 de locatii din lume. Clasamentul global este realizat prin considerarea celei mai scumpe locatii calculate in euro/dolari pentru fiecare dintre cele 52 de tari monitorizate.

In clasamentul publicat anul acesta, 89% dintre locatii au inregistrat fie cresteri, fie niveluri stabilizate ale costurilor pentru ocuparea spatiilor industriale. Bucurestiul este unul dintre orasele din cealalta categorie - cea a costurilor in scadere (11%). La nivel global, chiriile au plusat, in medie, cu 6% in 2007, cea mai mare crestere regionala fiind inregistrata in America de Sud: 25%.

In frunte, Europa are o pozitie dominanta: Londra si-a pastrat titlul de cea mai scumpa locatie, iar Dublin s-a clasat pe locul secund (fata de pozitia a patra in 2006). Zona din jurul aeroportului londonez Heathrow isi pastreaza renumele de cea mai scumpa locatie pentru segmentul industrial in editia de anul acesta a raportului. Un metru patrat de spatiu industrial in Heathrow costa 211 euro/mp pe an, cost total de ocupare care include chiria si serviciile. Podiumul este completat de Tokyo, iar un alt oras asiatic - Mumbai, a inregistrat cea mai mare crestere a costurilor de operare a spatiilor logistice si industriale. Cel mai populat oras al Indiei a urcat pana pe locul 26 (fata de pozitia a 37-a in 2006).

In ciuda faptului ca orasele europene ocupa 7 din primele 10 pozitii ale clasamentului global, cresterea costurilor a fost mai scazuta in Europa comparativ cu celelalte regiuni. „Europa inregistreaza doua viteze: Vestul a avut o crestere medie a chiriilor de doar 1,3% anul trecut, in timp ce Estul si Centrul au crescut cu 7%. Piata din Europa Centrala si de Est este alimentata de operatori de manufacturi si distribuitori atrasi de construirea de baze operationale cu costurile scazute, de unde vor putea deservi atat piata regionala, cu un numar tot mai mare de consumatori, dar si pietele din Europa de Vest. Principalele zone de atractie din Europa Centrala si de Est au fost pana in prezent Polonia si Cehia, insa in prezent interesul creste intr-un ritm accelerat pentru Romania. Viitoare centre de interes pot fi in Turcia si Ucraina“, a precizat Steven Watt, Head of Pan-European Logistics & Industrial CFO la Cushman & Wakefield.



Articole RBT - Tendinte - Nr. 18/Aprilie 2008
 
•  Antonel Tanase: Fondurile europene acopera investitiile pentru o treime din infrastructura necesara
•  Bucuresti - locul 38 in lume la costul spatiilor logistice si industriale














Web-Links.ro