Ce-ar fi daca statul ar lua din buzunarul fiecaruia dupa masura din Vest (ca sa ne-ntelegem, vorbim de aceleasi procente, nu de aceleasi sume), adica o data si jumatate fata de cat ia acum? Probabil, ar fi bani pentru autostrazi, ar fi bani si pentru ceferisti, am avea si invatamant si sistem sanitar decente... Bineinteles, daca nu ne-am fura singuri caciula, chestie la care suntem asi in a bate record dupa record.
Furatul caciulii incepe cu revendicari salariale tampe cerute in prag de criza, continua cu artificii contabile menite sa fereasca pana si ultimul sfant de receptaculele fiscale vorace ale statului si se termina cu risipa de bani pe post de navod electoral, inchizand cercul cand asemenea pomeni chiar isi ating scopul.
Furatul caciulii inseamna vaietele ceferistilor amenintati cu disponibilizarea, desi printre ei se numara celebrii Nasi. Si tot la categoria furatul caciulii se incadreaza si nemultumirile legate de lipsa autostrazilor, venite din partea acelorasi carausi care rup drumurile cu niscaiva tone in plus in spatele cabinei, pe principiul „Las’ ca merge si-asa“.
Platind romaneste, nu se poate sa avem autostrazi nemtesti, cai ferate frantuzesti si porturi olandeze, de ieri, eventual. La fel de bine, nu se poate implini visul oricarui patron care se crede furat: sa nu dea bani unui sistem birocratic caruia nu-i gaseste alta utilitate decat punerea de bete-n roatele propriei afaceri.
Cei ce se cred asupriti de poveri fiscale, pot fugi oricand cu afacere cu tot in bratele statelor mai putin hraparete, dupa cum fac de-al de Nokia, Ford si altii care trag obloanele acolo unde taxele sunt prea mari si-si deschid pravalia dincolo, ca-i mai ieftin.
In loc de fluieraturi de pe tusa, cei ce vor sa faca afaceri in Romania ar trebui sa se implice in joc, sa urneasca din loc lucrurile si sa nu abandoneze atunci cand negocierile cu statul se lungesc la nesfarsit si nu par sa duca la vreun rezultat. Altfel, nu fac decat sa-si fure caciula, spunandu-si ca statul ii fura.
