Criza economica declansata in 2008 in SUA a cuprins toate tarile lumii si deocamdata nicio tara n-a gasit solutiile care sa rezolve rapid si radical consecintele declinului economic si sa determine o relansare rapida. Se poate remarca faptul ca la nivelul factorilor de decizie de natura politica, precum si in lumea economica si financiara s-a ajuns la un acord (aceptat inclusiv de cei care sustin doctrine economice foarte liberale) ca fara sprijinul statelor si institutiilor financiare internationale nu se poate depasi actuala criza si nu se poate reveni la functionarea normala a economiei de piata.
Interventiile statului, solutii „de premiul Nobel“
Despre masurile menite sa puna capat crizei, s-au emis multe pareri, sugestii si s-au luat diverse masuri atat de catre guverne cat si de catre bancile centrale si institutiile financiare internationale. Exista preocupari in acest domeniu ale unor universitati si centre de cercetare din domeniul economic precum si ale unor renumiti economisti si finantisti, inclusiv ale unor laureati ai premiului Nobel, dar solutiile propuse difera, mai ales din punctul de vedere al conceptiei filosofice, respectiv principiile liberalismului total si gandirea unui liberalism care admite in perioade de criza interventia statelor sau a unor organisme internationale.
Edward C. Prescott (laureat in 2004) a declarat la Bucuresti ca „nu orice guvern este unul rau, dar guvernele bune sunt cele care reusesc sa creeze un cadru propice pentru activitatea economica, fara a dori sa conduca economia“. El a mai precizat faptul ca, din pacate, exista politicieni care cred ca stiu lucrurile mai bine decat oamenii de afaceri, afirmatie care il plaseaza in categoria adeptilor liberalismului total.
Pornind de la ideea ca in perioada de criza trebuie sa se se restranga cheltuielile, profesorul Edmund S. Phelps (laureat in 2006) a declarat ca lucrul cel mai rau este sa opresti inovatia intr-o perioada de criza sau recesiune profunda.
Joseph E. Stiglitz (laureat in 2001) apreciaza ca sunt mai multe masuri pe care le pot lua autoritatile de stat sau financiare, dar cele mai importante masuri sunt acelea care dau posibilitatea sa conserve locurile de munca afirmand „orice somer nou inseamna prelungirea crizei cu inca o zi“.
Un alt laureat al premiului Nobel pentru economie, Paul Krugman (2008), a carui gandire filosofica se apropie de cea a lui John Keynes, face o analiza profunda si emite unele pareri si sugestii care pot fi luate in considerare atat de catre politicieni, cat si de catre oamenii de afaceri, banci, precum si de institutiile financiare internationale. In cartea intitulata „Intoarcerea declinului economic si criza din 2008“, Paul Krugman mentioneaza crahul imobiliar al Japoniei, care a atras o recesiune de lunga durata, respectiv aproape un deceniu. Paul Krugman a subliniat ca aceasta criza poate fi atribuita cauzelor macroeconomice si insuficientei politicilor „administratiei de la Tokyo, respectiv insuficientei sprijinului acordat de stat, ceea ce a prelungit durata crizei la aproape un deceniu“.
Krugman nu ofera solutii exacte si definitive, ci sugereaza masuri intre care se numara majorarea cheltuielilor publice bugetare. Laureatul Nobel subliniaza faptul ca, pentru depasirea rapida a crizei intr-o perioada cat mai scurta, sunt necesare deficite cu adevarat enorme, de genul celui inregistrat de SUA dupa cel de-al doilea razboi mondial. Ca argument suplimentar, Krugman da exemplul Japoniei, care a aplicat acest procedeu la o scara insuficienta, ceea ce a determinat depasirea crizei intr-o perioada foarte indelungata. Krugman critica actualul program de combatare a crizei conturat de presedintele american Barack Obama, intrucat nu implica stimulente suficient de mari, fapt care atrage riscul de prelungire a crizei intocmai ca in cazul Japoniei.
O alta sugestie se refera la controlul fluxurilor de capital prin descurajarea imprumuturilor in valute straine cu ajutorul unei impozitari specifice, atunci cand dezvoltarea depinde de capitalul extern, respectiv prin diminuarea interventiilor menite sa impiedice fluctuatiile cusului de schimb, atat timp cat aceste fluctuatii nu pun in pericol stabilitatea economica. In orice caz, Krugman subliniaza faptul ca trebuie impus un control direct sau indirect al fluxurilor internationale de capital.
Cunoscutul investitor George Soros aprecieza ca perioada cea mai dificila a crizei a trecut. Dar, cu tot optimismul manifestat de unii oameni de afaceri si chiar de unele guverne in privinta unei redresari a economiei mondiale, expertii Bancii Mondiale nu au aprecieri prea imbucuratoare.
Semne bune si rele pe plan local
In Romania, regresul economiei in primul trimestru al anului a fost printre cele mai mari din regiune, ajungand la 6,5% din PIB. Reculul a survenit unei cresteri record, de 8% din PIB in trimestrul al treilea al anului trecut, rezultat ce a determinat o euforie a populatiei, dar mai ales a guvernantilor si sindicatelor de a spori cheltuielile nepermis de mult. Aceasta stare euforica s-a bazat pe sporirea incasarilor la bugetul de stat, iar sub presiunea campaniei electorale a determinat Guvernul sa majoreze cheltuielile publice de la 64,3 miliarde de lei in 2007 la 89,89 miliarde de lei in 2008. Cum ritmul de crestere al cheltuielilor bugetare a depasit cu mult ritmul de crestere al incasarilor, deficitul bugetar a ajuns la 19,74 miliarde de lei, iar ponderea acestuia in PIB s-a ridicat la 3,8%.
Scaderea produsului intern brut in primul trimestru al acestui an a fost destul de profunda in toate ramurile economice, dar s-a manifestat mai acut in domeniile tranzactiilor imobiliare, constructiilor, comertului si industriei. Nici in agricultura nu se prevad rezultate incurajatoare, din cauza secetei. Referitor la perspectivele Romaniei, Banca Mondiala, FMI si Comisia Europeana au inrautatit prognozele pentru 2009, in sensul ca scaderea PIB este evaluata la circa 4% pana la sfarsitul anului. Doar prognoza Bancii Mondiale cu privire la evolutia economiei romanesti este ceva mai favorabila: crestere de 0,5% a PIB in 2009 si de 2,5% in 2010.
Analizand mersul economiei romanesti in prima jumatate a anului, sunt unele semnale de redresare:
• Deficitul de cont curent s-a micsorat cu peste 75%.
• Datoria publica directa si datoria garantata au scazut.
• In general, datoria externa a tarii a scazut cu 3,119 miliarde de euro in primele patru luni ale anului.
• Gradul de acoperire asigurat prin rezervele valutare ajunsese la 30 aprilie 2009 la echivalentul a 8,4 luni de importuri de bunuri si servicii, fata de 5,7 luni la 31 decembrie 2009.
• Rata serviciilor datoriei externe pe termen mediu si lung a fost de 28% in perioada ianuarie-aprilie 2009, comparativ cu 29,3% in acelasi interval al anului trecut.
• Exporturile industriei auto in primele patru luni s-au dublat fata de aceeasi perioada a anului trecut.
• BNR a redus dobanda de referinta, ceea ce va determina scaderea costurilor creditarii.
• Numarul tranzactiilor imobiliare si-a reluat cresteera in luna mai.
• Guvernul a decis continuarea si extinderea programului „Rabla“ pentru a impulsiona achizitia de masini noi.
• Guvernul a initiat programul „Prima Casa“ pentru a stimula tranzactiile imobiliare, reluarea creditarii si, intr-o anumita masura, pentru a ajuta sectorul constructiilor.
• Potrivit datelor publicate de Ministerul agriculturii, suprafata irigata a crescut, ajungand la peste 800.000 de hectare.
Masurile adoptate in Romania nu au avut insa ca efect reluarea cresterii economice, un fenomen inregistrat totusi in alte tari emergente, in fruntea carora se gasesc China (cu o crestere de 7,5%, potrivit Bancii mondiale) si India (4%). De altfel, dincolo de aspectele pozitive deja mentionate, sunt destule probleme care ingreuneaza relansarea economica a Romaniei intr-o perioada relativ scurta:
* Imposibilitatea de a aplica o masura anticriza clasica - reducerea fiscalitatii, din cauza nivelului scazut al impozitarii comparativ cu celelalte state membre ale UE.
* Scaderea deosebit de mare a activitatii unor ramuri, in industrie contractia fiind chiar de 50%.
* Investitiile straine au o tendinta de scadere (in luna martie, investitiile straine directe s-au cifrat la doar 82 de milioane de euro).
* O tendinta asemanatoare de scadere se manifesta in privinta transferurilor din strainatate.
* Desi soldul balantei comerciale la capitolul servicii este pozitiv, este de mentionat dezechilibrul la capitolul turism: in primele patru luni, raportul dintre serviciile turistice achizitionate de romani in strainatate si cele achizitionate de straini in Romania a inregistrat un deficit de 87 de milioane de euro.
* O problema grava este procentul foarte scazut de atragere a fondurilor europene: din 2007 si pana in prima parte a acestui an au intrat in Romania numai 7% din fondurile disponibile.
* * *
Fata de precedentele momente in care s-a recurs la finantari externe, Romania dispune de fonduri valutare colosale - 19,95 miliarde de euro - prin pachetul de credit de la FMI, BERD, BEI si UE, la care se adauga fondurile europene nerambursabile alocate dupa aderarea la Uniune, insa efectele acestui capital enorm depind de calitatea si utilitatea proiectelor ce vor fi finantate.
Pentru a incuraja cu adevarat relansarea economica, proiectele finantate cu acesti bani ar trebui sa dezvolte infrastructura de transport (autostrazi, cai ferate, cai navigabile, aeroporturi) si cea edilitara, fara de care industria, agricultura si turismul nu pot obtine rezultate mai bune ca in prezent.
Concomitent cu angajarea unor investitii publice insemnate, ar fi utila inghetarea pe o perioada de doi ani a cresterii consumului neproductiv al statului (pentru salarii, pensii si alte ajutoare sociale), in sensul majorarii acestor cheltuieli numai in raport cu rata inflatiei pentru a nu diminua veniturile reale, care si-asa sunt cele mai mici din Europa. Fara o asemenea cumpatare, deficitele bugetare ar atinge valori alarmante, fiind certa depasirea pragului de 3% impus tarilor membre ale UE chiar si in cazul in care in cadrul politicii bugetare se micsoreaza cheltuielile de ordin social. Din acest motiv, asa cum s-a reusit obtinerea unui imprumut fara precedent in baza angajamentului de a respecta un program clar, Guvernul ar trebui sa se straduiasca sa convinga Comisia Europeana sa accepte ca timp de cinci ani Romania sa inregistreze deficite bugetare peste limita de 3%. Luand un angajament de a aloca banii strict pentru proiecte menite sa dezvolte infrastructura tarii, s-ar putea cere acceptarea unor deficite bugetare mergand pana la 7-8% din PIB, intrucat o asemenea masura garanteaza grabirea relansarii economice si depasirea crizei intr-un termen scurt.
