Cum raportarea se face in mod normal la euro, daca se tine seama de devalorizarea leului, scaderile nu mai sunt atat de pronuntate, ba chiar exporturile sunt mai mari in ianuarie 2009 fata de decembrie 2008. Apoi, mai poate fi luata in calcul si ieftinirea marfurilor, prin prisma careia scaderea valorica a comertului exterior nu inseamna neaparat si reducerea volumului de bunuri importate si exportate. Cu toate acestea, tot mai multe voci prevestesc fatalist falimentul a mai bine de jumatate din sectorul transporturilor, iar scaderea comenzilor noi din industrie le da apa la moara. Totusi, statisticile amintite arata ca nu s-au blocat fluxurile de marfa si ca problema este mai degraba la nivelul circulatiei capitalului: facturile se platesc tot mai greu, drept dovada bursele de transport au ajuns tribuna de la care se raporteaza o puzderie de incidente de plata.
Lamentarea „Am ajuns iar pe mana FMI“ a adancit pesimismul de care s-a imbolnavit mediul de afaceri autohton in ultimul trimestru din 2008. Imprumutul extern „supravegheat“ de Fond, in fapt o trecere pe pilot automat a guvernarii, are si parti bune, inclusiv pentru sectorul transporturilor. De exemplu, cel putin teoretic, autoritatile nu vor mai putea ascunde gunoiul sub pres si vor fi nevoite sa faca ordine in sectorul feroviar, unde piata este afectata de un blocaj financiar transformat pe zi ce trece intr-un cartof tot mai fierbinte, de care toti ministrii de resort au incercat sa scape pasand rezolvarea catre succesori. Preconizata restructurare a companiilor feroviare de stat confirma acest rationament si, daca va fi operata rational, va rezolva problema miliardelor pompate in sistem fara efecte notabile, situatie normala de vreme ce incasarile din TUI nu acopera decat salariile, iar datoriile istorice sporesc de la un an la altul.
Un imprumut extern va insemna insa si o povara fiscala suplimentara, pentru a evita un deficit bugetar enorm in urma scaderii sumelor incasate din taxe sub presiunea reducerii consumului final. In acest context, introducerea impozitului forfetar a fost prezentata ca o solutie salvatoare. Fortand usor nota, se poate spune ca impozitul forfetar poate salva nu doar bugetul, ci si pe multi dintre competitorii onesti de pe piata: va deveni mult mai greu sa se puna in practica inginerii financiare prin care se incalca regulile si se viciaza libera concurenta. Evident, un astfel de impozit ar fi fost mai usor de suportat atunci cand companiile isi umflau artificial cheltuielile pentru a masca profitul, nu cand acest profit s-a evaporat din cauza crizei. Insa, chiar daca vor fi faultati si cei cinstiti, scoaterea in ofsaid a jucatorilor evazionisti va avea darul de a rezolva o problema invocata in mod repetat de transportatori - stricarea preturilor de catre cei ce nu platesc toate darile.
Una peste alta, cel putin in statistici criza nu mai are trasaturile catastrofale prevestite la inceputul anului, iar pe de alta parte e clar ca masurile adoptate pentru a-i atenua sau combate efectele inseamna si oportunitati, poate mai greu de observat de catre cei ce se gandesc doar la ziua de maine, nu si la anii ce au sa vie.
