Actul normativ preia in totalitate prevederile europene in vigoare, care se vor aplica si in Romania, dupa aderarea la UE.
Guvernul a inclus in hotarare si o evaluare a posibilitatilor Ro-maniei de a participa la procedurile Comisiei Europene privind aplicarea directivelor referitoare la interoperabilitate. Hotararea stabileste conditiile care trebuie indeplinite pe teritoriul Romaniei pentru realizarea interoperabilitatii aferente sistemului de transport feroviar transeuropean, de mare viteza. Totodata, noile prevederi definesc termenii utilizati in domeniu si precizeaza procedurile de adoptare a specificatiilor tehnice de interoperabilitate. Trenurile vor fi echipate cu un dispozitiv de inregistrare, iar datele colectate de acest dispozitiv si procesarea informatiilor trebuie armonizate. Actul normativ stipuleaza si modul de actiune al Autoritatii de Siguranta Fe-roviara Romana (ASFR).
Autoritatea, infiintata conform prevederilor Legii nr. 55/2006 privind siguranta feroviara, autorizeaza punerea in functiune a subsistemelor structurale din sistemul feroviar transeuropean de mare viteza amplasate sau exploatate pe teritoriul Romaniei.
ASFR va trebui sa ia masuri pentru ca aceste subsisteme sa fie proiectate, construite si instalate astfel incat sa nu cauzeze sincope atunci cand sunt integrate in sistemul feroviar transeuropean de mare viteza. ASFR va avea in special atributii de control, verificind compatibilitatea acestor subsisteme feroviare cu sistemul in care sunt integrate.
Modificarile in domeniul interoperabilitatii sistemului feroviar conventional se refera la indepli-nirea conditiilor privind proiectarea, construirea, punerea in functiune, modernizarea, reinnoirea, exploatarea si intretinerea partilor acestui sistem, precum si privind calificarile profesionale si conditiile de sanatate si siguranta a personalului care contribuie la exploatarea si intretinerea sa.











