Chiar considerand economia autohtona o frunza in bataia apei, tarata de suvoiul crizei in malul unui groaznic declin economic si incapabila sa iasa prin propriile forte dintr-o conjunctura disperata, ar trebui sa acceptam ideea ca un torent similar, dar pe plus, nu poate sa ne ocoloeasca. Si, cum am intrat in criza cu macar un semestru mai tarziu decat statele-surori mai mari din UE, iar socul i-a prins in visare pe guvernantii incapabili sa administreze manevre de resuscitare eficiente, e de asteptat sa revenim pe crestere mai tarziu decat aceleasi surori.
E foarte greu insa sa convingi o masa enorma de consumatori fara o educatie economica solida ca sunt semne prevestitoare de mai bine: cum sa mai dea dovada de optimism, cand romanul de rand constata ca banca ii majoreaza ratele, cand e asaltat cu telefoane de la creditori pentru intarzieri la plata pentru care pe alte meleaguri nu se face nicidecum atata caz, cand isi vede vecinii concediati si partenerii de afaceri falimentati?
Fata cu criza, de la vladica la opinca, cei mai multi dintre romani s-au resemnat, au pus barbia-n piept si asteapta „sa faca cineva ceva“. Pentru toti, greul va veni atunci cand „cineva“ sau „ceva“ ne vor scoate din criza si vom constata ca mersul economiei s-a schimbat fundamental. Ca lucrurile nu vor mai fi cum au fost pana in anul-record 2007 nu e un mare secret, dar prea putini par sa fi inteles asta, inclusiv in randul celor ce conduc afaceri in transporturi.
Povestea ArcelorMittal e un exemplu perfect: daca te multumesti sa depinzi total de un mega-client intr-un climat economic benefic, e usor sa te amagesti cu gandul ca o criza nu-i mai mult decat un sughit, desi nu faci decat sa-ti pui singur streangul de gat. Abia cand, lovit mai mult sau mai putin de criza, acel client decide sa-si restranga activitatea, latul incepe sa se stranga. Si nici nu mai conteaza daca respectivul client a avut interese ascunse sa te distruga.
Degeaba ceri „sa faca cineva ceva“ ca sa te scoata din problema maronie in care ai ajuns sa te scalzi si degeaba traiesti cu impresia ca niste straini nenorociti au dat o lovitura sub centura economiei nationale. O eventuala intentie necurata e greu de demonstrat, pur si simplu pentru ca daca acesta e adevarul in mod sigur indienii nu au urmat un plan construit pe principiul „merge si-asa“, ci si-au pus in practica intentiile necurate blindati sub paravanul unor legi sau clauze contractuale.
Efectul de domino produs in sectorul transporturilor de deciziile gigantului siderurgic ar trebui sa fie pilda pentru toti transportatorii ca un principiu pagubos nu-si mai are locul in noile vremuri si ca epoca economiei autohtone avand ca simbol un oarecare Dorel a apus.
