Sanctiunile au fost aplicate pentru incalcarea Regulamentului CE 261/2004 privind drepturile pasagerilor la asistenta si compensare in caz de refuz la ambarcare, anulare sau intarziere prelungita a zborurilor. Regulamentul prevede informarea in scris a fiecarui pasager cu privire la drepturile pe care le are in cazul in care zborul este intarziat cu mai mult de doua ore sau anulat; deservirea pasagerilor, respectiv oferirea de mese si bauturi racoritoare in cantitate direct proportionala cu timpul de asteptare, cazare hoteliera, transportul de la aeroport la hotel, dreptul la doua apeluri telefonice gratuite, mesaje prin telex, fax sau e-mail; posibilitatea de a alege intre rambursarea, in termen de sapte zile, a intregului cost al biletului la pretul de achizitie, impreuna cu, daca este cazul, un zbor de retur la locul de plecare initial, cat mai repede posibil.
Pentru a preveni repetarea problemelor din primele zile ale anului, Ministerul Transporturilor a cerut operatorilor sa aplice prevederile europene, prin desemnarea unui responsabil cu informarea pasagerilor. Acestia au fost invitati sa semneze un contract-cadru cu ministerul, in care este inclusa responsabilitatea respectarii Regulamentului CE 261/2004. Potrivit ministrului Ludovic Orban, acest contract-cadru a fost semnat, deocamdata, „de doua companii aeriene importante si trei mai mici“.
Companiile care opereaza pe Aeroportul „Aurel Vlaicu“ (Baneasa) au stabilit impreuna cu reprezentantii administratiei aeroportuare ca in cazuri de intarzieri sau anulari de curse, calatorii sa fie informati verbal de reprezentantul operatorului, in prezenta unui oficial al aeroportului. Informarea verbala inlocuieste masura informarii individuale prin inscris, considerata absurda de catre reprezentantii companiilor aeriene.










