Lansata in data de 30 octombrie 2007, consultarea publica privind la problema asa-numitei „internalizari a costurilor externe” de catre Comisia Europeana se inscrie printre eforturile de a spori bugetul necesar intretinerii infrastructurii europene. Sub aceasta denumire, Comisia Europeana isi propune sa puna pe seama transportatorilor o serie de cheltuieli pentru infrastructura in uz. Inainte cu 8 luni de a implementa un model universal de a-i determina pe toti utilizatorii de mijloace de transport sa plateasca pentru efectele negative pe care le au asupra societatii - incluzand poluarea aerului, accidentele si ambuteiajele – Comisia Europeana a invitat partile interesate sa ia parte la dezbaterea amintita.
Reprezentantii Comisiei au subliniat ca, in ciuda faptului ca activitatile de transport sunt esentiale pentru prosperitatea si competivitatea Europei, acestea produc si o serie intreaga de efecte greu de combatut, incluzand degradarea infrastructurii, a terenurilor, emisiile de gaze si poluarea sonora, accidentele din trafic etc. Toate aceste efecte atrag cheltuieli care nu pot fi direct imputate individual, aducand astfel contribuabililor o nota de plata colosala. Pe principiul „cine strica, plateste“, reprezentantul Uniunii Europene a stipulat in documentul extern de consultare: „Pentru eficienta, dar si pentru a crea un cadru de egalitate, costurile si neajunsurile legate de transport ar trebui sa fie atribuite in mare masura celor care le produc“.
Febra legiferarii
Adoptarea noii masuri vine dupa ce o directiva din 2006 asupra utilizarii infrastructurii transportului de catre vehiculele de mare tonaj a cerut Comisiei sa solutioneze aceasta situatie neechitabila prin prezentarea unui model general pentru calcularea tuturor costurilor externe legate de transport si prin analizarea impactului economic, social si asupra mediului. Totodata, este asteptata o solutie de internalizare a tuturor acestor costuri pana la data de 10 iunie 2008 (la doi ani de la intrarea in vigoare a directivei).
S-a considerat ca punandu-i pe soferi in situatia de a suporta cheltuielile pentru infrastructura s-ar asigura o utilizare mai eficienta a acesteia si o mai buna abordare a consecintelor negative. In acelasi timp, costurile ar spori fondurile necesare investitiilor in noi elemente de infrastructura si in mijloace de transport alternative.
La nivel european, prima directiva asupra platii pentru folosirea infrastructurii din transport, cunoscuta drept Directiva Eurovigneta, a fost adoptata in 1993. Textul, care stabileste un cadru care indreptateste statele membre sa introduca taxe pentru vehiculele de mare tonaj, a fost revizuit in 2006, extinzand obiectivele sale pentru toate soselele europene, nu numai pentru autostrazi, si cerand ca toate costurile sa fie aplicate pentru autovehiculele de peste 3,5 tone, nu doar pentru cele cu greutatea mai mare de 12 tone.
Cine si pentru ce plateste
Raman insa multe intrebari fara raspuns, inainte ca orice varianta de uniformizare a platilor sa fie introdusa pentru toate formele de transport:
• Ar trebui ca toate cheltuielile sa fie puse in carca operatorilor de transport rutier, provocind asadar o crestere a tarifelor de transport?
• Ce tip de instrument de piata ar trebui folosit si pentru care tipuri de costuri externe si mijloace de transport: taxe, cheltuieli de infrastructura sau planurile de asa-zis „comert cu emisii“ (deja prevazute sa abordeze contributia aviatiei la schimbarea climaterica)?
• Care cheltuieli externe ar trebui sa fie considerate legate de transport, doar emisiile de CO2 si alti poluanti sau si costurile cu spitalizarea celor implicati in accidente rutiere sau chiar costuri legate de ambuteiaje, incluzand pierderea de timp?
• Ce ar tebui sa se faca cu banii stransi din internalizarea acestor costuri – investitii intr-o noua infrastructura, imbunatatirea infrastructurii actuale pentru modalitatile de transport taxate sau subventionarea aleatorie a unor alternative de transport?
Reactie virulenta in Olanda
In ultima luna a anului trecut, companiile de transport olandeze si organizatiile profesionale au reactionat dur la planul guvernului de a introduce taxarea emisiilor de gaze cu efect de sera pentru camioane cu un an inaintea autoturismelor. „Este un dezavantaj pentru economie si ar putea periclita sprijinul larg pentru intreaga operatiune“, a declarat purtatorul de cuvant al unei organizatii sindicale din Olanda.
Luna trecuta guvernul anuntase ca a renuntat la planul de a aplica taxa „pe cursa“ pentru toate vehiculele care folosesc soseaua de centura, in parte din cauza costurilor mari necesare instalarii dispozitivelor de taxare automata. In schimb, s-a stabilit taxarea emisiilor de CO2 incepand cu 2011 pentru sectorul de transport, iar pentru automobilisti, intre 2012 si 2016.
Si totusi, se misca
Pentru a compensa cheltuielile aditionale, taxa de drum si taxa de vanzare pentru masinile noi – care aduc anual aproximativ 6 miliarde de euro – vor fi reduse. Automobilistii care au la bord mai mult de 18.000 de km pe an, este posibil sa aiba si mai mult de suferit de pe urma noii scheme. „Sistemul de plati va folosi tehnologia prin satelit pentru a repera fiecare vehicul aflat pe soselele olandeze. Dar pana atunci, cine nu va avea un TomTom (sistem de navigatie prin satelit – n.r.) in masina proprie?“, se intreaba Camiel Eurlings, ministrul de resort olandez. Soferii vor trebui sa plateasca in functie de locul in care au calatorit, daca au condus in timpul orelor de varf si in functie de cat de poluant este vehiculul pe care il conduc.
