Călătorește în Europa cu Interrail Global Pass

cfr1

Pentru călătoria cu trenul în întreaga Europă, CFR Călători recomandă oferta Interrail Global Pass care, în această iarnă, vine  cu o nouă reducere de 15%.
Oferta promoţională cu reducere este pusă în vânzare până la data de 31 decembrie 2015, iar prima zi de valabilitate poate începe din data achiziţiei până la data de 30 martie 2016.
Legitimaţia Interrail Global Pass oferă posibilitatea efectuării de călătorii nelimitate în 30 de ţări europene, din Scandinavia până în Turcia şi, în plus, traversarea maritimă cu vaporul între Italia şi Grecia. Perioada de valabilitate a legitimaţiilor este de la cinci zile până la o lună, pasagerii având libertatea de a alege ruta în timpul călătoriei.
Interrail Global Pass se adresează tuturor categoriilor de călători: tineri, adulţi, copii, seniori şi reprezintă o variantă avantajoasă şi relaxantă de a explora continentul european, la preţuri atractive. Copiii de până la 12 ani beneficiază de gratuitate, iar tinerii (vârsta până în 26 de ani), adulţii şi seniorii (vârsta peste 60 de ani) dispun de asemenea, de tarife reduse.
Un adult poate lua gratuit în călătorie maxim doi copii. Dacă va însoţi mai mult de doi copii, va fi emisă câte o legitimaţie de tânăr < 26 de ani pentru fiecare dintre ceilalţi copii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *