Cauciucurile de iarna nu sunt obligatorii in acest sezon

„Soferii nu sunt obligati sa aibe anvelope de iarna, dar daca vor provoca un accident, vor derapa sau vor bloca drumul vor plati amenzi, precum si cheltuielile de degajare a drumului. Amenzile sunt inttre 4 milioane si 20 de milioane de lei vechi. Totodata, in cazul deteriorarii masinii intr-un accident, proprietarii nu vor mai fi despagubiti de companiile de asigurare daca nu au masinile echipate corespunzator”, a declarat joi ministrul transporturilor, Anca Boagiu.

Boagiu s-a intalnit joi cu reprezentantii patronatelor si sindicatelor din transporturi, in urma discutiilor convenindu-se ca proiectul privind echiparea masinilor cu anvelope de iarna sa fie modificat. O noua intalnire va avea loc peste o saptamana.

Ministrul Transporturilor a precizat ca anvelopele de iarna vor fi obligatorii pentru circulatia pe drumurile din afara oraselor.

Boagiu a mai spus ca va fi infiintat un corp unic de control in trafic, care va reuni inspectori din ARR, registrului Auto Roman si CNADNR.

Ministerul Transporturilor a prezentat recent un proiect de OUG care prevedea ca soferii de autoturisme si camioane vor fi obligati sa utilizeze anvelopele de iarna in perioada 1 noiembrie-31 martie, in caz contrar urmand sa plateasca amenzi cuprinse intre 2.500 lei si 4.000 de lei, si sa achite daunele aduse elementelor care compun drumul daca nu au asigurare. mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *