• Naval

Ceronav111111

Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) a sărbătorit pe 17 iunie aniversarea a 40 de ani de existență.
Evenimentul a fost celebrat la Palatul Parlamentului, unde s-a desfăşurat conferinţa “Rolul strategic al României în transporturile navale internaţionale”, patronată de Ministerul Transporturilor şi CERONAV, găzduită de Comisia pentru Transporturi şi Infrastructură din Camera Deputaţilor.
“Ministerul Transporturilor sprijină CERONAV în demersurile sale, deoarece ne dorim ca personalul navigant din România să atingă, la fel ca până acum, cele mai înalte standarde de pregătire în domeniu. Cu cea mai mare ofertă educațională din Europa, în zona maritimă, Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale a efectuat în anul 2015  aproximativ 55.000 de cursuri”, a declarat Dan Marian Costescu, ministrul Transporturilor.
Înființat în anul 1976, sub denumirea de Centrul de Perfecționare a Lucrătorilor din Marina Civilă, cu misiunea de a răspunde cerințelor de pregătire și perfecționare ale personalului navigant maritim, CERONAV și-a lărgit pe parcurs atribuțiile și și-a schimbat denumirea, întâi în Centrul de Instruire și Perfecționare a Lucrătorilor din Marina Civilă, iar mai târziu în Centrul de Perfecționare a Personalului din Marina Civilă și Calificare Personal Exploatare Portuară.
În anul 2003,a fuzionat cu Centrul de Perfecționare a Personalului din Navigația Fluvială din Galați, devenind CERONAV și extinzându-și sfera de activitate prin cumularea instruirii personalului maritim și portuar cu cea a personalului fluvial. Prin calitatea deosebită a serviciilor de instruire și ritmul accelerat de dezvoltare, CERONAV a devenit un centru de excelență în Europa de Sud-Est.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *