Cod galben de ninsori

ninge11

ANM a emis marți, 7 februarie, o atenționare cod galben de ninsori. Aceasta este valabilă în intervalul 7 februarie, ora 15:00 – 8 februarie, ora 11:00. În zonele afectate stratul de zăpadă depus va fi consistent.
În intervalul menţionat în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi, precum și în zona de munte a judeţelor Bacău şi Vrancea va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă de 10-20 cm.
“În vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare. În regiunile sudice şi sud-estice (inclusiv în zona Municipiului Bucureşti) la început vor fi mai ales ploi, iar din a doua parte a zilei de miercuri (8 februarie) acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare”, se precizează în atenționarea ANM. Pe spaţii restrânse, cu precădere în sudul şi centrul Moldovei şi în nordul Munteniei, vor fi depuneri de polei. Temporar, vântul va avea intensificări în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi local în Oltenia, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-55 km/h şi izolat 65 km/h.

IGSU, pregătit

Peste 1.000 de pompieri cu 370 mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul comunităţilor, pentru limitarea și înlăturarea efectelor posibil a fi generate de fenomenele meteorologice periculoase. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în zonele aflate sub incidenţa atenţionării meteorologice, misiunile de acordare a primului ajutor medical calificat vor fi asigurate de cele 42 echipaje SMURD, iar alte 8 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM) sunt pregătite să intervină, dacă situaţia o va impune.
La eventualele misiuni de căutare-salvare a persoanelor surprinse de manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă sunt pregătite să intervină cu autovehicule şenilate cu capacitate mărită de trecere, în sprijinul acestora putând fi solicitate alte astfel de mijloace ale CNAIR, în baza protocolului de colaborare încheiat între cele două instituţii.
Evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional din cadrul IGSU, la nevoie, fiind posibilă completarea forțelor și tehnicii de intervenție de la alte inspectorate care nu se află sub incidența acestei atenţionări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *