Companiile din Retail şi FMCG vor fi mai interesate de economia circulară şi sustenabilitate

chep

Operatorii economici vor fi mai orientați către sustenabilitatea afacerii și ar putea include sau extinde diverse forme de colaborare, tipice economiei circulare, în 2019. Concluzia analiştilor CHEP România, subsidiara liderului mondial în servicii de închiriere a paleţilor şi parte a grupului Brambles survine în contextul economic şi legislativ local şi european, care influenţează sectorul bunurilor de larg consum (FMCG) şi modul de funcţionare din supply chain.
Potrivit CHEP România, companiile din FMCG vor fi tot mai interesate de economia circulară. Ca și la nivel global, piața românească se apropie de punctul în care resursele naturale nu vor mai putea ţine pasul cu cererea de consum.
Conform unei analize derulate de CHEP în piața românească de FMCG, 88% dintre producătorii și retailerii participanți consideră economia circulară şi formele de colaborare implicite avantajoase pentru companie, în principal, din perspectiva economiei de costuri, materii prime şi deşeuri.

Numărul companiilor care au trecut de la logistica liniară la circularitate a crescut anual cu aproximativ 60% la 30 iunie 2018, în piaţa locală de FMCG. De asemenea, în România, se derulează 7 proiecte de transport colaborativ, în care partenerii de lanț logistic și-au aliniat planurile de transport pentru a reduce costurile și emisiile poluante. Colaborarea și vizibilitatea informaţiilor între agenţii economici care formează un supply chain, în paralel cu evoluţia progresivă a costurilor cu transportul mărfurilor va conduce, cel mai probabil, la creşterea alianţelor strategice existente deja pe piața autohtonă.
Expertul independent în economie circulară Ellen MacArthur Foundation susţine că, la nivel global, companiile devin tot mai preocupate să mențină valoarea produselor, a componentelor și a materialelor la cel mai înalt nivel de utilitate și valoare, pentru o perioadă cât mai lungă de timp și să scadă deşeurile, pentru a fi mai competitive şi mai sustenabile.

Sustenabilitatea este cu atât mai importantă, cu cât raportarea transparentă a indicatorilor non-financiari a devenit obligatorie pentru toate companiile cu peste 500 de angajați, nu doar pentru cele de interes public – conform ordinului Ministerului Finanțelor din noiembrie 2018, cu referire la aplicarea Directivei europene 2014/95.

De asemenea, modificarea modelului economic de valorificare a deșeurilor de ambalaje, de la 1 ianuarie 2019, va contribui la orientarea operatorilor economici spre soluții circulare, care pot garanta scăderea cantității de ambalaje puse pe piața națională, a poverii administrative și fiscale.

Gabriel Ivan-chep

“Şi în România, companiile vor vedea mai clar schimbările pe care le implică trecerea de la un model economic liniar, care pleacă de la premisa că resursele sunt abundente şi ieftin de eliminat, la un tipar de creştere care să favorizeze reutilizarea, repararea, recondiţionarea şi reciclarea”, a precizat Gabriel Ivan, Country General Manager CHEP România.

Compania a înregistrat o creştere anuală record la nivelul reţelei globale CHEP, de circa 30% la 30 iunie 2018 şi de 35% a fluxurilor de paleţi emise în piaţa internă. Pentru aceeași perioadă, la nivel naţional, s-au economisit cumulat în supply chain aproximativ 3.926 m3 de lemn, 4.547 de tone de emisii de CO2 şi 374 de tone de deşeuri solide .

 

CHEP are în prezent peste 200 de clienţi din Retail şi FMCG, pentru care emite anual mai mult de 4 milioane de fluxuri de paleți reutilizabili, din cele două centre de service, situate în Ploieşti şi în Timişoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *