Copiii, în siguranță, în mașină

The Simonovski family

Strangulări în ferestrele cu închidere automată, accidente din cauza căldurii excesive, răni de impact la viteză redusă. Sunt doar câteva exemple despre ce se poate întâmpla atunci când copiii sunt lăsați singuri sau nesupravegheați în automobile și, mai ales, în jurul acestora. Adică, o clipă de neatenție din partea noastră este îndeajuns ca să se întâmple o tragedie.

Nu lăsați copiii singuri în mașină nici măcar un minut!

Jurnaliștii de la revista Auto Test (revistă editată de Registrul Auto Român) spun că prima și cea mai „generală” regulă este să nu lăsați niciodată copiii singuri în mașini sau în jurul acestora, nici măcar un minut: “Când ați ajuns la destinație, indiferent că sunteți în parcarea supermaketului sau cea proprie, ori la activități în aer liber asigurați-vă că toți pasagerii copii au părăsit autovehiculul după ce ați parcat, iar dacă un copil lipsește verificați imediat interiorul și portbagajul mașinii”.

La destinație, deschideți mereu și ușa din spate

Ar fi bine să vă obișnuiți să deschideți întotdeauna ușa din spate a mașinii personale de fiecare dată când ajungeți la destinație, să vă asiguraţi că nu ați uitat un copil în mașină. Pare greu de crezut, dar au fost destule cazuri în care copiii au fost uitați în autoturisme. “Un bun exemplu l-au dat canadienii care au desfășurat o amplă campanie pe această temă sub denumirea „«Look Before You Lock»”, mai precizează jurnaliștii de la Auto Test.
“Temperatura corpului unui copil crește de trei-cinci ori mai rapid decât cea a unui adult. Și în acest caz, chiar și cu ferestrele întredeschise, temperatura în interiorul unei mașini parcate poate să depășească rapid 50 de grade în doar câteva minute, iar fanta de aerisire a ferestrelor nu facilitează semnificativ scăderea valorii maxime atinse”, explică ei.

Puneți o jucărie mare, de pluș, pe scaunul din dreapta

În cazul în care aveți montat un scaun pentru copil, păstrați un animăluț (mai mare!) de pluș în acesta atunci când nu este ocupat. După ce așezați copilul în scaunul său, puneți jucăria de pluș pe scaunul pasagerului din față. Practic, este un memento vizual astfel încât, de câte ori îl vedeți, știți că cel mic se află pe bancheta din spate în scaunul de siguranță.

Asigurați-vă că sunteți toți în mașină

Când vreți să plecați cu mașina, indiferent că porniți din fața casei, că vă aflați la un picnic cu familia sau în parcarea unui supermarket lucrul esențial este să vă asigurați că toată lumea și-a ocupat locurile și nu a rămas cineva pe afară. Sau că nu se află nimeni prin preajma autoturismului și puteți face în siguranță manevrele de pornire de pe loc.
În mod surprinzător, s-ar putea ca „banala” cameră de luat vederi de la mersul cu spatele să se transforme într-un veritabil înger păzitor atunci când aveți o mașină mai mare, ca pentru copii mulți, un breack, monovolum sau un SUV, și trebuie să o manevrați cu spatele.

Nu uitați de frâna de mână!

Păstrați în permanență vehiculele blocate, chiar și în garaj sau pe șosea. “Întotdeauna acționați frâna de mână când staționați mai mult de un minut și nu lăsați la îndemâna copiilor cheile sau telecomenzile de la uși”.

Acționați dacă vedeți un copil singur în mașină!

“Dacă vedeți un copil singur într-un vehicul, implicați-vă imediat și asigurați-vă întotdeauna că este în regulă. Apoi încercați să-i localizați părinții. În cazul în care copilul nu este receptiv și pare să fie în primejdie, încercați să intrați în mașină pentru acordarea primului ajutor, chiar dacă aceasta înseamnă spargerea unei ferestre, și sunați imediat la 112”, mai scriu jurnaliștii de la revista Auto Test.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *