CTP: 5 milioane mp, la proprietăți clasa A, internațional

DCIM100MEDIADJI_0112.JPG

CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est, anunță atingerea pragului de 5 milioane m2 suprafață închiriabilă, în cursul acestei luni. Compania a dezvoltat, de-a lungul ultimilor 20 de ani, un portofoliu de parcuri industriale situate strategic pe tot cuprinsul Europei Centrale care au, în prezent, un grad de ocupare de 95% și au generat un venit din chirii de aproximativ 280 milioane euro, în 2018. Parcurile CTP se află în orașe din 8 țări, găzduiesc peste 415 chiriași care au peste 60.000 de angajați și derulează activități într-o varietate de industrii, de la producție, cercetare și dezvoltare, până la distribuție sau comerț electronic.

Foto_Remon Vos, CEO CTP

“CTP este recunoscător partenerilor săi de afaceri pe termen lung, comunităților locale, autorităților, chiriașilor și colaboratorilor din domeniul financiar. Suntem nerăbdători să ne extindem portofoliul în continuare, astfel că peste 60% din noile proiecte sunt dezvoltate pentru clienți existenți. Am remarcat oportunități multiple în regiunea Europei Centrale – nu doar în capitale, dar și în orașele regionale – de a dezvolta parcuri industriale care oferă servicii complete și care pot găzdui atât companii de logistică și distribuție, cât și din domeniul industriilor tehnologice avansate”, a declarat Remon L. Vos, CEO al CTP.

Una dintre țintele importante ale companiei este atingerea pragului de 10 milioane m2, iar parte a strategiei de creștere este investiția în mărirea portofoliului de terenuri. În prezent, CTP dispune de o suprafață suficientă pentru a susține dezvoltarea a până la 8 milioane m2.

Foto_Richard Wilkinson, CFO CTP

“Aceasta este o etapă importantă pentru atingerea scopului nostru. Le mulțumim tuturor celor implicați, în special clienților noștri, partenerilor bancari și financiari, comunităților locale, oficialităților, consilierilor imobiliari și agențiilor de închiriere care ne-au ajutat în acest proces. Desigur, cea mai mare apreciere merge către echipa noastră extrem de talentată, alcătuită din peste 370 de specialiști care ne-au ajutat în această mare realizare”, a adăugat Richard Wilkinson, CFO al CTP.

CTP este un dezvoltator comercial imobiliar și administrator de parcuri industriale înalt tehnologizate, destinate celor mai importante companii internaționale și locale din peste 90 de orașe amplasate strategic. Portofoliul CTP include peste 400 de proprietăți unde se găsesc clădiri cu suprafețe închiriabile cuprinse între 1.500 și 60.000 m2.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *