Inundatiile creaza probleme. VEZI ZONELE INUNDATE

Autoritatile incearca de mai multe ore sa deblocheze drumurile.

10:30 – DN 67D, care face legatura intre Baia de Arama si Herculane, este blocat din cauza zapezii, pe alte drumuri judetene din Mehedinti se circula cu dificultate, iar patru localitati au ramas nealimentate cu energie electrica.

10:05 – O ambulanta in care se afla o asistenta gravida este blocata de miercuri seara, in Dambovita, iar mai multe ambulante nu au putut ajunge la interventii din cauza viscolului si a zapezii.

09:40 – DN 71 Baldana-Targoviste si DN 61 de la Corbii Mari pana la limita cu judetul Giurgiu, precum si 16 drumuri judetene din Dambovita sunt blocate din cauza vantului puternic si precipitatiilor cazute in ultimele ore.

Doua microbuze cu copii nu au putut ajunge la scoala pe DJ 711 Bilciuresti -Dobra, iar soferii au fost nevoiti sa le lase in drum si copiii s-au intors la casele lor pe jos.

09:30 – Vantul puternic a distrus retelele electrice din zeci de localitati ale judetului Olt. 62 de sate si comune sunt in bezna.

„In majoritatea zonelor echipele CEZ Distributie nu au putut interveni aseara, deoarece drumurile erau blocate si nu au avut acces la retelele de distributie. La aceasta ora, echipele CEZ Distributie sunt in teren pentru a remedia deranjamentele”, a declarat Stefania Ispas, purtatoarea de cuvant a CEZ.

09:15 – Traficul fluvial pe Dunare intre kilometrii 1.045-1.075 este intrerupt din cauza vantului puternic, de 70 kilometri/ora. Convoaiele de nave care trebuiau sa circule in aval de Moldova Noua, spre Orsova, au fost trase la adapost si asteapta la ancora scaderea vitezei vantului.

09:08 – Doua linii RATB au fost deviate, din cauza inundatiilor din Capitala. Este vorba despre liniile 226 si 139.

09:00 – Circulatia navelor maritime pe canalul si la bara Sulina a fost inchisa, din cauza conditiilor hidrometeorologice nefavorabile.

„Bara Sulina este impracticabila, iar pe canalul Sulina circulatia navelor maritime este oprita, din cauza vantului care sufla din directia nord-est, cu forta de 6-7. Pe Marea Neagra de asemenea furtuna are gradul 5”, a declarat purtatorul de cuvant al Capitaniei Portului Tulcea, Petrica Rade.

08:20 Autostrada Bucuresti-Pitesti a fost redeschisa partial, pe sensul spre Pitesti.

08:00 Drumuri nationale blocate:

– in judetul Arges: DN65 in localitatea Sangesti, DN7 Pitesti – Valcea;

– in judetul Buzau: DN 22 Ramnicu Sarat – Braila;

– in judetul Dolj: DN 23C Craiova – Horezu;

– in judetul Teleorman: DN65A Turnu Magurele – Rosiori de Vede;

– in judetul Dambovita: DN71 Baldana – Targoviste.

07:15 – Bucurestiul este sub ape. Se circula extrem de greu din cauza apei acumulate pe strazi. Pe bd. Barbu Vacarescu apa le ajunge oamenilor pana la genunchi, iar tramvaiele nu mai circula in zona podurilor de la Baneasa.

Zone inundate mai sunt in sectorul 1, in cartierul Straulesti, unde apa ajunge pana la jumatatea portierei masinii. Si in sectorul 3, pe bd. 1 Dececembrie, s-a format un lac iar multe masini au ramas in apa.

07:00 Trenuri blocate:

Trenul care circula pe ruta Salonic – Sofia – Bucuresti este blocat in camp de mai bine de 12 ore, din cauza unui marfar care nu a mai putut inainta si care a ramas pe aceeasi cale ferata.

Trenul personal 9051, care circula pe relatia Rosiori – Nord – Turnu Magurele, este inzapezit intre statiile Salcia si Turnu Magurele, in judetul Teleorman. In tren se afla 28 de calatori.

Trenul Sageata Albastra, pe relatia Craiova – Bucuresti, a fost inzapezit, in urma cu 13 ore, intre statiile Falfani si Costesti, in Arges. In tren sunt 40 de calatori.

Acceleratul 730 care circula pe ruta Ramnicu Valcea – Bucuresti, cu zece pasageri, se afla blocat intre localitatile Soparlita si Vladuleni.

Acceleratul 723 Bucuresti – Ramnicu Valcea se afla blocat in apropierea garii din Caracal. In tren sunt 25 de pasageri.

06:30 20 autovehicule, un autobuz, un microbuz si o ambulanta au ramas inzapezite, pe 24 de drumuri judetene din Olt.

In judetul Prahova, un autobuz cu 20 de persoane care faceau naveta a ramas blocat intre localitatile Nedelea si Floresti. Oamenii au ajuns pe jos acasa.

In Arges, mai multe autoturisme sunt blocate pe drumurile nationale din cauza zapezii.

06:00 Autostrada Bucuresti – Pitesti este inchisa circulatiei.

05:00 ANM a restrans avertizarea cod galben de precipitatii si vant. Daca initial aceasta era valabila pentru 24 de judete, acum vizeaza 15 judete.

Este vorba de Gorj, Valcea, Sibiu, Arges, Brasov, Dambovita, Prahova, Covasna, Buzau, Vrancea, Bacau, Galati, Braila, Tulcea si Constanta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *