Istoria dezvoltarii economice a Romaniei si interdependenta cu infrastructura de transport, partea I

O tara sau un grup de state nu poate beneficia de noile tehnologii sau produse performante daca nu participa la schimburile internationale. De asemenea, un stat care are regiuni diferite din punct de vedere al reliefului si al resurselor materiale, nu se poate dezvolta unitar fara a realiza schimburi de produse si tehnologii noi, astfel incat intreaga populatie sa aiba acces permanent la toate marfurile produse pe intreg teritoriul tarii. Cuceririle stiintifice, care apar permanent in diverse tari ale lumii pot conduce la dezvoltarea fiecarei tari numai daca acestea participa la schimburile internationale. Pentru a facilita schimbul de produse si tehnologii si accesul populatiei la acestea, s-au format grupuri de tari, asociatii de tari sau uniuni de state, care au eliminat piedicile birocratice si vamale, ajungand in acest mod la cresterea comertului international si la progresul tuturor tarilor participante.

La dezvoltarea schimburilor internationale si respectiv la globalizarea acestora au contribuit dezvoltarea infrastructurii de transport (in toate cele patru moduri), dezvolatarea mijloacelor de transport (atat ca viteza de deplasare cat si din punct de vedere al capacitatii fiecarui mijloc de transport) si un nivel de organizare a deplasarii acestor marfuri de la producator la consumator, numit „sistem logistic”.

Inceputurile dezvoltarii economice a Romaniei
Primul factor care a pus bazele unei dezvoltari politice suverane si unei dezvoltari economice a fost adoptarea unor legi specifice unui stat modern, in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Intrucat Romania se afla sub suveranitatea Turciei, implementarea legilor adoptate a fost posibila gratie abilitatilor elitelor romanesti, in special datorita eforturilor lui Mihail Kogalniceanu.

Dupa obtinerea independentei, regele Carol l, impreuna cu elita politica a vremii, precum si prin implicarea unor specialisti romani si straini (mai ales in domeniul tehnic), Romania intra intr-un proces intens de dezvoltare si modernizare, aspect care nu era tocmai pe placul tarilor vecine. Cu toate acestea, datorita rigurozitatii nemtesti manifestate de Carol l, a devotamentului sau fata de Romania si a clasei intelectuale, Romania s-a modernizat treptat.

Inainte de Primul Razboi Mondial, una din principalele preocupari ale Regatului Romaniei a fost dezvolatrea infrastructurii de transport, in special a retelei de cale ferata si a infrastructurii portuare. In aceasta perioada s-au intensificat schimburile economice, exportul axandu-se in special pe produse agricole, in timp ce importul era axat pe produse industriale, utilizate pentru modernizarea conomico-industriala, dar si pentru modernizarea armatei. Totusi, in ciuda eforturilor regelui Carol l si ale elitei politice si tehnice, din cauza lipsei de capital si a gradului redus de instruire a populatiei, Romania ramanea o tara agrara saraca, cu un nivel de industrializare mult in urma tarilor europene dezvoltate.

La inceputul Primului Razboi Mondial, Romania si-a pastrat neutralitatea, intrucat nu reprezenta o forta militara importanta, atat din punct de vedere al numarului de oameni instruiti, dar si al inzestrarii. Pe de alta parte, interesul Romaniei era sa intre in razboi alaturi de Franta, Marea Britanie si SUA, impotriva Austro-Ungariei si Germaniei. Dupa incheierea pacii, marile puteri (Franta, Marea Britanie, SUA si Italia) au recunoscut unirea provinciilor romanesti, tara noastra devenind astfel Romania Mare, o tara mijlocie ca suprafata si numar de locuitori, insa cu resurse materiale insemnate si cu o piata importanta pentru dezvoltarea sa economica.

Insa din cauza pierderilor de razboi (umane si materiale), a legislatiilor diferite din provincii si a slabei dezvoltari a infrastructurii de transport, Romania Mare si-a inceput dezvoltarea economica abia din 1920. In plus, populatia Romaniei Mari era majoritar rurala, peste 75% din aceasta fiind ocupata in domeniul agrar. In acelasi timp, elita intelectuala era relativ restransa si lipsita de capital. Dupa unire, la resursele materiale din vechiul regat (petrol, gaze, sare, suprafete agricole mari) se adaugau importante resurse matalifere (inclusiv aur) din celelalte provincii. Cu toate acestea, situatia de la acea vreme reprezenta doar premizele unei dezvoltari rapide intr-o tara care avea nevoie urgenta de integrarea tuturor zonelor intr-o economie unitara. Practic, Romania si-a reluat din plin dezvoltarea economica abia in 1924.

Perioada interbelica, cea mai propice dezvoltarii economice
In perioada 1925-1938, Romania a avut cea mai fasta dezvoltare, datorita oamenilor politici din acea vreme, dar mai ales datorita implicarii elitelor din toate sectoarele economiei, precum si datorita dezvoltarii invatamantului, a culturii si in general, al vietii sociale. Chiar daca Romania a fost afectata de criza mondiala din 1929-1930, se poate aprecia ca tara noastra era, la momentul declansarii celui de-al doilea Razboi Mondial, unul din statele europene cele mai infloritoare si mai apreciate in intreaga lume. De exemplu, productia industriala din anul 1938 a crescut fata cu 41,2%, fata de anul 1925. In acelasi timp, productia de titei a crescut de la 2.817 mii de tone, la 6.594 mii de tone, cea de gaze de la 370 mii de metri cubi la 4.912 mii de metri cubi, iar productia de aur a crescut de la 1.245 de kilograme la 4.912 de kilograme.

Intr-un ritm foarte alert s-a dezvoltat productia industriala prelucratoare (mai ales masini unelte si cea textila). In anul 1938, productia manufacturiera crescuse cu 73,3% fata de 1929. Un alt aspect important, caracteristic unei economii in plia dezvoltare a fost cresterea productiei de ernegie electrica, de la 570 milioane KW in 1929, la 1.148 milioane KW in 1938. Chiar si in agricultura s-au obtinut rezultate bune in acea perioada, crescand atat ponderea suprafetei cultivate, cat si productivitatea muncii.

Cu toate ca in anul 1938 Romania era o tara preponderent agrara, era totusi apreciata in Europa si in lume, ca o tara in plin proces de dezvoltare, datoria progreselor mari din industrie, invatamant, viata socio-culturala si chiar datorita cresterii productiei agricole si dezvoltarii infrastructurii de transport. Din aceste motive, in ajunul celui de-al doilea Razboi Mondial, romania era „invidiata” de aproape toate tarile europene. Romania ramanea totusi o tara preponderent agrara si cu o populatie relativ saraca in comparatie cu celelalte state europene dezvoltate, fiind o tara exportatoare de materii prime si produse agricole.

Fiind o tara exportatoare de materii prime si produse agricole, din cauza cresterii diferentei de preturi intre produsele industriale si cele agrare in defavoarea celor din urma, Romania a ajuns in situatia in care daca in 1926 exporta 6,93 tone de marfa pentru o tona de marfa importata, in anul 1938 trebuia ca pentru o tona de marfa importata sa exportam 7,88 tone (in principal produse agricole si materii prime). Aceasta situatie se datora pe de o parte slabei productivitati a agriculturii romanesti, dar si protejarii de catre tarile industriale a propriilor productii agricole, prin taxe vamale ridicate. In plus, protectionismul se manifesta si in domeniul exportului de produse industriale, intrucat se apela la licente de export care ingreunau obtinerea de catre Romania a tehnologiilor performante. Astfel, potrivit aprecierilor facute de V. Bogza in „Enciclopedia Romaniei”, tara noastra a pierdut circa 158 de miliarde de lei in schimburile comperciale internationale, in perioada 1930 – 1938, din cauza foarfecelui de preturi dintre produsele agricole si cele industriale.

Drept urmare, pentru a face mai competitiv exportul de produse agricole si unle materii prime (petrol, lemn, etc.), s-a modernizat intr-o oarecare masura infrastructura portuara precum si cea feroviara. Mai mult, pentru cantitatile mari transportate pe cale ferata la export, statul a acordat, prin regia autonoma CFR, o reducere la tarifele de transport de circa 40-50% (care a dus insa la un deficit important al regiei). Cu acelasi scop (in afara de cresterea retelei feroviare la sfarsitul anului 1938 la 11400 de kilometri si atingerea unui numar de 45.000 de vagoane de marfa), s-a acordat aceeasi atentie si domeniului rutier, iar din cei 100.000 de kilometri de drumuri nationale numai 54% erau drumuri pietruite. Pe de alta parte, intrucat preturile la materiile prime si produsele agricole au scazut cu 40-50% dupa incheierea crizei din anii 1929-1930, veniturile din export obtinute de Romania s-au diminuat, fapt ce a impiedicat dezvoltarea intr-un ritm corespunzator infrastructurii de transport.

Pentru a face fata consumului intern, statul a marit investitiile directe in industrie, acestea crescand de la 39,4 miliarde de lei in 1925, la 109,6 de miliarde de lei in 1938. In consecinta, aceste investitii ale statului au dus la cresterea productivitatii muncii de la 184,4 mii de lei pe cap de lucrator in 1925, la 239,3 mii lei in 1938. In schimb, valoarea productiei gricole pe cap de producator activ a scazut de la 15,9 mii de lei in 1925, la 10,4 mii de lei in 1938.

Si in privinta invatamantului s-au facut mari progrese, mai ales in perioada 1930-1940, cand s-a inregistrat o crestere rapida a instruirii, atat in mediul urban, cat si in cel rural, iar numarul specialistilor a crescut in toate domeniile, inclusiv in agricultura. Cu toate acestea, desi numarul stundetilor ajunsese la circa 36.000 in anul 1938, fata de numai 5.000 in perioada marii uniri, comparativ cu celelalte tari europene, inclusiv cele vecine, numarul de studenti raportat la intreaga populatie reprezenta o pondere mult mai mica: in 1935-1396 – 0,14% in Romania, 0,19% in Ungaria, 0,16% in Bulgaria, 0,15% in Polonia, iar in Cehoslovacia 0,22%.

Avand in vedere faptul ca Romania era o tara preponderent agrara, iar productivitatea muncii in agricultura era mai mica de peste 20 de ori fata de industrie, putem sa concluzionam ca in ciuda progreselor inregistrate timp de 20 de ani dupa marea unire, comparativ cu celelalte tari europene, Romania ramasese mult in urma mult din punct de vedere economic.

Inceputul comunismului, o perioada nefasta pentru economia romaneasca
Mai tarziu, la incheierea celui de-al doilea Razboi Mondial, tara noastra a avut, alaturi de Polonia, cele mai mari pierderi materiale si umane (in afara Marilor Puteri). In plus, Romania a fost obligata sa plateasca si despagubiri de razboi, iar URSS a impus tarilor ocupate un regim comunist.

Instaurarea regimului comunist in Romania a dus la continuarea dezastrului economic provocat de razboi, adaugand noi suferinte populatiei. In intreaga economie, dupa nationalizare si cooperativizare (colectivizare) elita intelectualitatii in toate domeniile a fost inlaturata, iar conducerea unitatilor economice (industrie,agricultura,transport) si conducerea institutiilor statului a fost incredintata unor oameni politici fara pregatire profesionala adecvata.

Dictatura politica si dirijismul economic au reprezentat o piedica in fata continuarii dezvoltarii economice. A fost preluat conceptul dezvoltarii industriei grele (model impus tuturor tarilor est-europene ocupate de URSS) si al planificarii productiei industriale si agricole. Acelasi principiu a fost aplicat si in cazul consumului, impiedicandu-se astfel spiritul de creativitate si initiativa al specialistilor. Fostele societati sau filiale ale unor societati germane si austriece au fost preluate de catre URSS, fiind transformate ulterior in Sovromuri (societati mixte sovieto-romane). In plus, dirijarea pe plan central a marilor obiective industriale se facea tot cu „ajutorul” consilierilor sovietici.

In timp ce in tarile vest-europene (inclusiv a celor care declansasera razboiul), au beneficiat de ajutorul american, care a pus economia pe picioare in decurs de 2-3 ani (situatia fiind similara si chiar si in cazul Japoniei), in Romania, refacerea economiei a intarziat foarte mult. Treptat (mai ales dupa plecarea trupelor sovietice), conducerea unitatilor economice din Romania a fost incredintata fie unor specialisti vechi, care nu fusesera implicati politic inainte de razboi sau imediat dupa razboi pana la instaurarea definitiva a regimului comunist, dar au fost promovate si cadrele tinere, absolventi ai facultatilor de specialtitate din industrie, agricultura, invatamant, transporturi, comert, etc.

Cu toate acestea, atat intelectualii vechi, cat si cei tineri, erau supravegheati de activisti ai partidului comunist, ajutati de un aparat de securitate foarte sever. In acest mod, toate deciziile si propunerile erau supervizate si raportate conducerilor de partid si conducerilor organelor de securitate. Economia era extrem de divizata, toate produsele industriale si agricole (atat cele de consum cat si cele destinate productiei) erau planificate, iar distributia se facea pe baza de cartela la populatie si in intreprinderi. Abia in 1984 s-a desfiintat sistemul de distributie a produselor alimentare si industriale pe baza de cartele.

Relaxarea politicii interne a dus la un nou elan economic
Parctic, abia in perioada 1954-1958 a inceput sa fie incadrat in economia romaneasca personalul cu pregatire superioara, iar acest lucru s-a reflectat in mod pozitiv, prin crestere economica. Cu toate acestea, din cauza dirijismului foarte sever, atat in privinta consumului cat si in cazul productiei, prin planuri de stat care deveneau legi de stat, dezvoltarea a fost relativ lenta, din cauza ca nu se putea actiona decat in cadrul strict reglementat.

Relaxarea politicii interne a permis tarii noastre sa-si imbunatateasca relatiile politice si economice cu tarile capitaliste. Astfel, Romania a avut posibilitatea de a apela la institutiile financiare internationale pentru a obtine imprumuturi, directionate spre importul unor tehnologii avansate in toate domeniile de activitate. Mai mult, relaxarea politicii interne a permis ca in unele sectoare din economie sa se aplice sisteme de conducere apropiate de cele utilizate in tarile capitaliste. Secretarii de partid din intreprinderi devenisera mai concilianti si chiar sprijineau (foarte multi secretari de partid fiind si buni specialisti) personalul aflat in functii de conducere in cadrul unitatilor economice pentru realizarea importului de tehnologii avansate. In plus, erau promovati in functie cei mai buni specialisti (care erau incadrati formal si in organizatiile de partid), si erau premiati specialistii care promovau inventiile si inovatiile. In acest context, economia romaneasca a devenit competitiva atat pe pietele socialiste, dar si pe cele din tarile capitaliste.

La randul sau, in aceast timp s-a dezvoltat si invatamantul, atat in privinta studiilor universitare, cat si in cazul liceului si al invatamantului primar si gimnazial. Astfel, ponderea populatiei fara scolarizare a ajuns la un nivel neglijabil.

Aceasta perioada de relaxare a dus la dezvoltarea tuturor ramurilor economice, inclusiv in domeniul agriculturii, acolo unde a fost realizat un sistem de irigatii foarte extins, pe o suprafata agricola de peste trei milioane de hectare. Agricultura devenise relativ performanta (facandu-se abstractie de productivitatea aberanta raportata organelor judetene de partid, si de faptul ca locuitorii din mediul rural nu aveau cereale si cumparau piinea de la oras), iar Romania a ajuns sa fie o tara exportatoare de produse agricole, mai ales legume, fructe, fructe de padure si carne.

Pe de alta parte, in aceasta perioada Rmania producea bunuri industriale de inalta tehnologie, competitive din punct de vedere tehnic si ca design cu cele produse in tarile cu traditie industriala – utilaje de foraj petrolier. De exemplu, numai SUA producea la acea vreme instalatii de foraj comparative cu cele din Romania, iar uzina din Ploiesti nu putea face fata cererilor pentru export. Nu in ultimul rand, Romania ajunsese sa produca tractoare competitive pe pietele internationale, exportandu-se anual circa 50.000 de astfel de utilaje agricole in tari precum Iran, Brazilia, Siria, Italia, sau Spania.

Si in domeniul industriei usoare si a mobilei, Rmania devenise o tara exportatoare, cunoscuta atat in tarile din est dar si in cele din occident. Incaltamintea si imbracamintea realizata in Romania putea fi comparata din punct de vedere calitativ si ca design cu cea produsa in Italia si Belgia, mobila romanesca era cunoscuta ca „brand” pe toate pietele din lume, iar tesaturile de lana din Romania erau comparabile cu cele produse in Anglia.

Desi erau cazuri de neglijenta si de nerespectare riguroasa a procesului tehnologic, uneori, datorita abilitatii de care faceau dovada, inginerii romani din fabricile care produceau marfuri pentru export (mai ales in cazul produselor tehnice) livrau produsele cu defecte minore, care generau reclamatii. Astfel de tactici erau aplicate in special cu scopul de a fi trimisi in strainatate, pentru a remedia defectele semnalate la marfurile livrate. Cu toate ca mai existau asemenea incidente, marfurile romanesti erau foarte apreciate pe pietele externe. De exemplu, numai schimburile comerciale dintre Romania si SUA ajungeau in acea perioada la valoarea de peste un miliard de dolari.

Intr-o nota mai vesela, in cadrul unei discutii purtata de unul din viceprimministri si ministrul Industriei Constructiilor de Masini, primul i-a reprosat celui din urma ca desi a primit valuta necesara pentru importul din Germania a unor utilaje de cea mai inalta tehnologie, primeste foarte multe reclamatii de la benefiaciarii externi. Ministrul a raspuns ca desi a primit banii si a importat utilajele, nu a putut importa si tehnicienii care sa respecte rigurozitatea procesului tehnologic.

(Continuare in numarul Martie 2011 al revistei RBT)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *