Kamil Koç se alătură oficial FlixBus

FlixBus Turcia1

În august 2019, FlixBus și fondul de investiții Actera Group au anunțat că au ajuns la un acord în urma căruia unul dintre cei mai importanți operatori de autocare din Turcia, Kamil Koç, se alătură celei mare mari rețele de autocare interurbane din Europa.
După ce a primit aprobarea din partea autorităților din domeniu, FlixBus a finalizat achiziția Kamil Koç, compania urmând să fie integrată în rețeaua globală FlixBus, care oferă peste 350.000 de conexiuni zilnice în peste 2.000 de destinații din 28 de țări din Europa, dar și în Statele Unite ale Americii. În următoarele luni, FllixBus și angajații Kamil Koç vor începe să lucreze împreună pentru integrarea echipelor locale și a rețelelor.

Digitalizarea călătoriilor cu autocarul în Turcia

„Experiența locală și focusul pe client demonstrate de echipa Kamil Koç se aliniază perfect cu misiunea FlixBus de a oferi servicii de mobilitate la cele mai înalte standarde”, a declarat Jochen Engert, CEO și fondator FlixMobility.

„Cu ajutorul platformei noastre și a soluțiilor digitale în sectorul călătoriilor cu autocarul pe distanțe lungi avem un potențial incredibil de creștere și de optimizare în Turcia. Combinând viziunea noastră care presupune digitalizarea unei industrii tradiționale precum cea a călătoriilor cu autocarul cu îmbunătățiri tehnologice precum o planificare inteligentă a rețelei, și managementului dinamic al prețurilor, aplicația FlixBus sau GPS Live Tracking cu experiența Kamil Koç, ne propunem să digitalizăm călătoriile cu autocarul în această țară. Suntem încrezători că prin adăugarea Kamil Koç în rețeaua noastră vom crea o valoare semnificativă pe termen lung nu doar pentru FlixBus, dar pentru toată industria, și cel mai important pentru pasagerii din această țară. Suntem încântați să ne împărtășim tehnologia și experiența cu piața din Turcia, iar noile posibilități ne inspiră să oferim cele mai bune servicii”, a mai precizat CEO-ul FlixBus.
Serviciile Kamil Koç trec la următorul nivel

„Kamil Koç este unul dintre cei mai mari și mai importanți operatori de autocare interurbane din Turcia. De-a lungul unei călătorii de aproape un secol, am trecut prin multe premiere, adăugând valoare pieței locale, păstrând mereu pe primul loc nevoile clienților noștri. Acum, alături de FlixBus, suntem pregătiți să ne ducem serviciile la următorul nivel și să îmbunătățim modul în care călătoresc milioane de persoane în Turcia”, a explicat Kadir Boysan, CEO Kamil Koç.
45 de milioane de persoane au călătorit cu FlixBus în 2018

Încă din 2013 de când a început revoluționarea călătoriilor pe distanțe lungi, FlixBus a dovedit că este posibil să crești calitatea serviciilor în mod semnificativ și să păstrezi profitabilitatea într-o industrie competitivă. Prin oferirea de servcii de călătorie acesibile pentru milioane de pasageri, compania este lider indisputabil pe piața din Europa, iar în 2018 și-a extins oferta în Statele Unite ale Americii. Compania lucrează cu mai mult de 300 de parteneri la nivel local și a contribuit la crearea a peste 10.000 de slujbe în industrie. Doar în 2018, 45 de milioane de pasageri au folosit FlixBus pentru a ajunge la destinație în Europa și în Statele Unite ale Americii. Cu ajutorul unei echipe internaționale de angajați care lucrează din birouri locale, compania se adapteză constant atât cerințelor din partea pieței, cât și celor venite din partea clienților locali.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *