Necesitatea unor noi strategii in politica economica

In schimb, tarile care au dispus de resurse materiale si in special in domeniul energetic, precum si tarile in care industria in formarea PIB-ului a detinut o pondere mai ridicata si de inalta productivitate si-au continuat dezvoltarea sau au fost foarte putin afectate.

Relansare foarte lenta

Criza economica din 2008 a gasit Romania cu dezechilibre proprii, respectiv cu o balanta comerciala cu un deficit in crestere si deci si a datoriei externe, cu o economie cu o competitivitate scazuta, cu o agricultura dependenta foarte mult de evolutiile climaterice si cu un numar mare de ferme care produc numai pentru consumul propriu. In aceste conditii, relansarea economica s-a facut foarte lent si cu o participare foarte diferita de la o ramura la alta in formarea PIB-ului pe resurse. In plus, transferurile de la muncitorii romani care lucreaza in strainatate s-au redus substantial, astfel ca participarea la contul curent al balantei de plati externe s-a redus foarte mult si, ca atare, datoria externa a continuat sa creasca. Ca satisfactie, mentionez ca in conformitate cu declaratia presedintelui BNR, Romania, la sfarsitul anului 2013, a inregistrat pentru prima data dupa 1989 un excedent al contului curent, care s-a bazat in special pe excedentul balantei comerciale de bunuri si servicii.
Aceasta relansare foarte lenta s-a reflectat si continua sa se reflecte in nivelul de trai.

2008 2009 2010 2011 2012
+ 7,3% -6,6% -1,1% +2,2% +0,2%

Evolutia economiei romanesti in perioada 2008-2012, comparata cu anul anterior

Constructiile, cea mai afectata ramura

Evolutia pe ramuri a fost foarte diferita, atat ca volum, cat si ca pondere. Conform datelor comunicate de INS, am calculat participarea la formarea PIB-ului pe resurse atat ca volum exprimat in lei, cat si ca pondere a principalelor ramuri economice. Astfel, a rezultat ca una dintre cele mai afectate ramuri a fost cea a constructiilor.

2008 2009 2010 2011 2012
10,91% 10,54% 9,12% 8,58% 8,59%

Evolutia ponderii PIB in perioada 2008-2012, fata de total PIB in anul respectiv

Practic, scaderea ramurii constructiilor in formarea PIB s-a redus in 2012 fata de 2008 cu 20,26%. Aceasta ramura este una dintre cele mai afectate si ca forta de munca, ceea ce a determinat un numar mare de muncitori din aceasta ramura sa plece in strainatate.

Serviciile trebuie stimulate

O alta ramura importanta a economiei romanesti care are o pondere relativ mare atat ca forta de munca dar si in formarea PIB-ului este cea a serviciilor, care are diverse subramuri, dar cele mai mari sunt comertul cu ridicata si amanuntul, reparatiile automobilelor (inclusiv motocicletelor), transporturile, depozitarea, hotelurile si restaurantele. Deci cuprinde si cele mai importante servicii exportabile, respectiv prestari de servicii de transport, de depozitare, cazare hoteluri si restaurante. In 2012, aceasta grupa de servicii ramane inca sub valoarea in lei din 2008 cu un volum al PIB-ului de -10,12%.

2008 2009 2010 2011 2012
19,35% 18,83% 13,22% 11,28% 11,18%

Ponderea PIB-ului in ramura servicii, comert, depozitare, turism, in perioada 2008-2012

In viitor, aceasta ramura trebuie sa fie stimulata mai ales pentru cresterea ramurilor de transport si depozitare si servicii turistice (hoteluri si restaurante) mai ales de export, dar si pentru a atrage turistii romani cu servicii de calitate (pentru odihna, distractie si tratament).

Consider ca in Romania, aprecierea activitatii administratiilor locale de catre populatie trebuie sa fie facuta pentru crearea de locuri de munca in aceasta ramura care in tari ca Spania, Croatia, Portugalia, Turcia, Grecia, si chiar si Bulgaria reprezinta o pondere importanta in formarea PIB-ului, dar si in crearea de locuri de munca. Nu mai vorbesc de transporturi si servicii adiacente care trebuie sa devina un caraus si un prestator de depozitare si logistice, un loc aparte pentru a folosi la maximum pozitia geografica a Romaniei situata pe ruta Europa-Orient!

Prof. Radu Pencea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *