O nouă cursă Iași-Torino devine operabilă de la vară

terminal311111111111111

Începând din vara acestui an, rețeaua de rute a Aeroportului Internațional Iași se extinde. Astfel, din 3 iunie 2017, ieșenii, dar și locuitorii din întreaga zonă a Moldovei vor putea călători cu avionul la Torino. Noua cursă externă directă Iași-Torino va deveni operabilă grație Blue Air și va avea două frecvențe pe săptămână: marțea și sâmbăta. Zborul Iași-Torino (și retur) va fi efectuat după următorul program:

Marți:

Iași 10:55 – Torino 12:35

Torino 06:45 – Iași 10:10

Sâmbătă:

Iași 06:45 – Torino 08:25

Torino 09:25 – Iași 12:35

Noua cursă spre Italia completează „pachetul” de zboruri directe din capitala Moldovei, anunțate încă de anul trecut de Blue Air: Valencia, Berlin și Constanța, toate programate să devină operabile din luna iunie 2017.
„Prin introducerea acestei noi rute, conectăm două dintre bazele noastre operaționale. Ieșenii vor putea beneficia atât de un zbor direct către Torino, dar și de conexiuni, mai departe, către Palma de Mallorca, Sevilla, Alghero, Bari sau Catania”, a declarat Gheorghe Răcaru, director general al companiei Blue Air.
„Noua ruta Torino este importanta pentru comunitatea din Moldova, fiind o destinatie extrem de solicitata din punct de vedere etnic si turistic. Reușim să răspundem unor nevoi diferite: sunt foarte mulți oameni din zona noastră, care lucrează în Italia, iar călătoria cu avionul facilitează reîntregirea familiilor. Apoi, Torino este o destinație de vacanță apreciată. Nu putem vorbi de dezvoltare cu adevarat dacă nu reușim să realizăm legături directe cu cât mai multe zone, dacă nu creăm diversitate, răspunzând astfel unor categorii socio-profesionale diferite”, a declarat conducerea Aeroportului Internațional Iași.
Anul acesta, cu Blue Air, se poate zbura de la Aeroportul Iași spre următoarele destinații: Paris (Beauvais), Londra (Luton), Roma (Fiumicino), Barcelona, Bruxelles, Koln (Bonn), Valencia (de la 1 iunie 2017), Torino (din 3 iunie 2017), Berlin (din 4 iunie 2017), București, Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea și Constanța (din 15 iunie 2017).

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *