Podul de la Milișăuți, închis total circulației

 

trafic-inchis1

Pe fondul ploilor abundente din ultimele zile, care au condus la creșterea debitului pe râul Suceava, în dimineața zilei de 01 iulie 2018 a fost decisă închiderea circulației pe podul din localitatea Milișăuți, județul Suceava, situat pe DN 2H, km 4+760.
Pentru conducătorii auto au fost stabilite drept rute alternative DN 17A (Ratoș – Dornești – Rădăuți), respectiv DN 2K (Milișăuți – Solca – Păltinoasa), în special pentru traficul ușor.
La prima vedere, este vorba despre o deplasare la nivelul pilelor și aparatelor de reazem ale podului. Obiectivul se află sub monitorizarea reprezentanților DRDP Iași, urmând ca după evaluarea situației să fie stabilite măsurile necesare remedierii.

Sectorul de drum închis circulației este unul important pentru nordul Bucovinei, asigurând legătura între municipiile Rădăuți și Suceava.
DRDP Iași lansează încă o dată un apel la înțelegere din partea participanților la trafic, în sensul respectării semnalizării și rutelor alternative instituite, pentru evitarea ambuteiajelor.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *