Point Public Affairs: Punem România pe șine

thinktrain-300x300

Point Public Affairs organizează astăzi,  9 noiembrie, conferința ThinkTrain, la Expirat Halele Carol din București, o dezbatere despre dezvoltarea sistemului românesc de căi ferate, prin prisma viziunilor, a voinței politice, a sincronicității și a capacităților de implementare.
ThinkTrain promovează ideea că dezvoltarea sustenabilă a României nu poate fi concepută în afara unui sistem coerent de căi ferate adaptat realităților secolului XXI. Sistemul feroviar românesc are nevoie de o schimbare radicală a paradigmei de funcționare, fără de care România nu își poate atinge obiectivele de dezvoltare durabilă. Felul în care vor evolua căile ferate ține de o viziune strategică despre cum vrem să arate România modernă: competitivă, interconectată, eficientă din punct de vedere economic, actuală din punct de vedere tehnologic, centrată pe nevoile cetățeanului.
Conferința se adresează stakeholderilor relevanți din domeniul căilor ferate și infrastructurii: autorități cu competențe în domeniu, comunitatea de business (companii active în domeniul căilor ferate și infrastructurii, asociații, consultanți), specialiști, lideri de opinie, reprezentanți mass-media.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *