Premierul Mihai Tudose, în control la TAROM

tudose11111111111

Premierul Mihai Tudose a fost în control la TAROM şi la Aeroportul ”Henri Coandă”, pentru a cunoaște problemele reale ale companiilor.  La final, șeful Executivului a precizat că „există disponibilitatea personalului din conducerea celor două societăţi de a restrucura şi de a duce partea de management la alt nivel”.
Tudose s-a arătat mulţumit de actuala conducere a TAROM, precizând că planurile sunt bune. „Sunt un simbol al României şi aeroportul şi compania TAROM sunt ca interfaţă pentru oricine vine în România şi îşi formează o primă imagine. Am venit să văd care sunt şi problemele reale ale celor două companii, să vedem în ce măsură Guvernul poate interveni şi ajuta cele două companii. Am vorbit atât cu domnul director de la aeroport, cât şi cu conducerea interimară a TAROM, înţeleg că planurile sunt bune, există dorinţă de muncă, există şi disponibilitatea personalului din conducerea celor două societăţi de a restrucura şi de a duce partea de management la alt nivel. Le urez succes şi i-am asigurat de tot sprijinul guvernamental”, a declarat premierul.
Întrebat care sunt problemele companiei TAROM, Tuduse a spus că acestea sunt foarte multe: “Cineva din echipa care mă însoţeşte a avut o remarcă foarte tristă: «Parcă până acum nu au avut conducere». Acesta este adevărul”, a arătat şeful Executivului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *