Rezultate bune pentru Kuehne+Nagel

_DSC02631111

În primele trei luni ale anului, Grupul Kuehne+Nagel, unul dintre liderii mondiali în logistică, și-a crescut câștigurile pentru această perioadă cu 2% la 153 de milioane CHF, în timp ce cifra de afaceri netă a fost constantă, iar profitul brut a scăzut ușor comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent.
Veniturile pentru această perioadă au crescut față de primul trimestru al anului 2014 în ciuda relațiilor valutare dintre francul elvețian și euro care a afectat negativ rezultatul cu 7 procente.

Transport Maritim

Datorită concentrării pe business-uri profitabile și din cauza slăbiciunii neașteptate a volumelor de pe piețele din Asia-Europa, volumul de containere a scăzut ușor, în comparație cu perioada din anul precedent (-0.7 %).
Cu toate acestea, Kuehne+Nagel a reușit să îmbunătățească profitul brut pe TEU cu 2,2 %, precum și rata de conversie de la 28,8% în anul precedent la 29,0%. EBIT a crescut cu 2,2%.

Transport Aerian

Kuehne+Nagel a avut un început de 2015 foarte bun cu o creștere a tonajului de 7% față de anul precedent. Grupul a câștigat o cotă semnificativă din exportul european și ocazional în contrast cu tendințele pieței – au crescut volumele de export din America de Nord și Asia.Transportul aerian din America de Sud, Orientul Mijlociu și Africa a crescut cu aceleași volume ca și în aceeași perioadă a anului precedent. Rata de conversie s-a îmbunătățit de la 28,% în primul trimestru al anului 2014, la 30,8%. EBIT a crescut cu 9,7 % față de anul anterior.

Transport Rutier

Evolutia pozitiva a rezultatelor a continuat, deși cifra de afaceri netă a scăzut cu 15,2%, din cauza întreruperii anumitor proiecte și a ratelor mai mici, ca urmare a scăderii prețului la combustibil.
Cu toate acestea, EBIT s-a îmbunătățit de la 3 milioane de franci elvețieni în perioada din anul precedent la 4 milioane de franci elvețieni datorită business-ului câștigat în segmentele industriale targetate și a managementului strict al costurilor operaționale.

Contract Logistic

Impulsul pozitiv în ceea ce privește noile business-uri câștigate s-a extins în primul trimestru al anului 2015, dar a încetinit datorită reducerii volumelor business-urilor existente cu clienți majori în Europa de Vest.
Puternicul franc elvețian a afectat într-un mod disproportionat cifra de afaceri și dezvoltarea negativă a profitului brut.
Modificările structurale și negocierile de preț cu clienții de contract logistic din Europa de Vest, precum și găsirea resurselor pentru creșterea organică a afectat rezultatul negativ.
EBIT-ul a scăzut cu 9 milioane de franci elvețieni față de perioada similară a anului precedent. Dr. Detlef Trefzger, CEO al Kuehne+Nagel International AG, a declarat: „Dezvoltarea rezultatelor noastre este remarcabil pozitivă, având în vedere fluxurile importului de mărfuri în scădere către Europa din cauza deprecierii monedei euro. În plus, puternicul franc elvețian a afectat negativ rezultatul. Vom continua strategia noastră de creștere profitabilă”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *