S-a întors vremea rea

ningeee111

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de cod galben valabilă de pe 08 februarie, ora 10.00 până pe 9 februarie, ora 09.00. Fenomenele vizate sunt ninsori local însemnate cantitativ şi temporar viscolite.
În intervalul menţionat, în sudul Moldovei şi în cea mai mare parte a Munteniei, local, ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă consistent. În judeţele Călăraşi, Giurgiu, în sudul judeţelor Prahova şi Dâmboviţa, precum şi în judeţul Ilfov şi municipiul Bucureşti vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări cu viteze de 45…55 km/h, iar în judeţele Vrancea, Buzău şi Ialomiţa rafalele vor depăşi 55…60 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. În estul Munteniei şi sud-estul Moldovei în cursul zilei se vor menţine depunerile de polei.
Totodată, ANM a emis, miercuri, 8 februarie, o informare valabilă de la ora 9.00 până la ora 11.00. Fenomenele vizate sunt precipitaţii moderate cantitativ, intensificări ale vântului și polei.
În intervalul menţionat, vor fi precipitaţii pe arii extinse în sudul, estul şi centrul ţării şi cu caracter local în celelalte regiuni. În cea mai mare parte a Moldovei şi la munte va ninge, în Muntenia şi Oltenia vor predomina ninsorile, iar în Dobrogea, Transilvania, Maramureş şi Crişana se vor semnala precipitaţii mixte. Cantităţile de apă vor depăşi local 10…15 l/mp. Pe spaţii restrânse în extremitatea de sud-est şi în cea nord-vestică se va depune polei. Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile sud-estice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *