Șapte zboruri au fost lansate de la Aeroportul Iași

Iasi Airport1111111111

Aeroportul Internațional Iași și compania Blue Air au lansat șapte rute directe, cu plecare din capitala Moldovei. Este vorba despre Iași-Florența (din 15 iunie), Iași-Glasgow (din 17 iunie), prima legatură a orașului cu Scoția, și Iași-Constanța (din 19 iunie), după ce la începutul acestei luni, Blue Air a mai introdus în orarul de zbor de la Aeroportul Iași curse directe spre Torino și Valencia. De asemenea, ieșenii vor regăsi în program ruta Iași-Munchen și vor avea o nouă posibilitate de călătorie, cu Blue Air, spre Milano. Spre toate aceste destinații se poate călători de două sau chiar trei ori pe săptămână, cu excepția rutei Iași-Constanța, care va fi operată, pentru început, în fiecare zi de luni.
„Dacă în 2015, Parisul era singura destinație deservită de Blue Air, de la Aeroportul Iași, capitala Moldovei este, în prezent, punct de plecare spre 17 orașe europene importante, grație partenerului nostru. Introducerea celor patru rute noi de la/către Aeroportul Iași, precum și crearea unor noi variante de călătorie cu avionul spre destinații care au mai fost ori sunt în continuare acoperite de noi înseamnă un câștig în plus pentru comunitate. Prima legătura a Iașului cu Scoția devine realitate, acesta fiind un prim pas în demersul nostru de a crea conexiuni cu țările din nordul Europei, pentru care există cerere mare de mai mulți ani”, a declarat conducerea Aeroportului Internațional Iași.
Legătura cu Glasgow, o adevărată zonă metropolitană, este benefică pentru mediul universitar, dar și pentru turism și traficul etnic. De asemenea, ieșenii își pot face planuri de vacanță pentru Florența și Valencia, destinații  turistice foarte apreciate.
“Iașul a devenit, în timp, a doua cea mai importantă bază a companiei Blue Air, prin traficul de pasageri în contină creștere, prin numărul de aeronave și oferta variată de zboruri. Vorbim de 17 rute cu plecare/sosire în capitala Moldovei – 5 interne și 12 externe. În total, avem 41 de conexiuni – directe sau via Bucuresti, cu plecare de la/către Aeroportul Iași spre zona importante din Europa și în țară. Oferim ieșenilor posibilitatea de a călători către patru noi destinații: Valencia, un puternic centru turistic în Spania, Glasgow, capitala Scoției, Florența, oraș renascentist, un alt punct turistic de interes, Constanța, o legătura internă care, speram noi, va deveni un produs de succes. Din Iași, cu Blue Air, se poate călători și spre Milano, al doilea oraș ca importanță după Roma, spre Munchen, al doilea oraș ca forță economică în Germania, și, nu în ultimul rand, am reușit să legam Iașul de Torino, care este a doua bază importantă, la nivel european, a companiei Blue Air”, a declarat Tudor Constantinescu, Director Comercial Blue Air.
„Ne bucura faptul că Aeroportul Iași se menține pe un trend ascendent în ceea ce privește evoluția traficului de pasageri, oferindu-le ieșenilor mai multe posibilități de a călători mai des și mai sigur atât în țară, cât și în străinătate, în centre economice importante sau zone de mare atracție turistică. Speram, totodată, să se facă demersuri inclusiv pentru crearea unor legături între orașul Iași și Republica Moldova și Ucraina, pentru a depăși estimarea de 1.200.000 de pasageri, pentru a consolida poziția Iașului în regiune. De asemenea, ne dorim ca până în 2020 să finalizăm noul plan de dezvoltare a Aeroportului Iași – zona cargo, unirea celor două terminale existente și construirea unui terminal nou T4, care să susțină fluxul de pasageri”, a declarat Romeo Olteanu, vicepreședintele Consiliului Județean Iași.
Biletele de avion spre noile destinații sunt disponibile la prețuri începând de la 19,99 euro (Florența, Milano, Torino), 31, 99 euro (Glasgow), 36,95 euro (Munchen și Valencia) și 89,99 lei (Constanța), prețuri pe segment de zbor, TVA și taxe incluse, locuri limitate. Rezervările se pot face pe www.blueairweb.com, prin Call Center sau la agențiile partenere.

Reamintim cele 17 rute operate de compania Blue Air, de la Aeroportul Iași: Paris (Beauvais), Londra (Luton), Roma (Fiumicino), Barcelona, Bruxelles, Koln (Bonn), Torino, Valencia, Glasgow (din 17 iunie), Munchen (din 15 iunie), Florența (din 15 iunie) și Milano-Bergamo (din 15 iunie), respectiv București, Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea (via București) și Constanța (din 19 iunie).
Numărul total al rutelor operabile de pe Aeroportul Iași a ajuns la 24, din care 19 sunt internaționale, iar cinci interne.

ORARUL zborurilor noi operate de Blue Air (15 iunie 2017 – 28 octombrie 2017)

Iași – Glasgow: marți și sâmbătă

Iași 21:00 – Glasgow 22:50

Glasgow 23:50 – Iași 05:30 Iași

Iași – Florența: marți, joi și sâmbătă

Iași 17:00 – Florența 18:20

Florența 19:00 – Iași 22:15

Iași-Constanța: luni

Iași 10:00 – Constanța 10:45

Constanța 11:15 – Iași 12:00

Iași-Munchen: marți, joi și duminică

Iași  17:40 Iași – Munchen 18:45

Munchen 19:30 – Iași 22:30

Iași – Milano (Bergamo): marți, joi, sâmbătă

Iași 10:30 – 12:00 Milano Bergamo

Milano Bergamo 12:45 – 16:15 Iași

Iași  – Valencia: miercurea și duminica

Miercuri                                               Duminica

Iași 20:00 – Valencia 23:00                Iași 07:15 – Valencia 10:15

Valencia 23:55 – Iași 04:45               Valencia 11:00 – Iași 15:45

 

Iași – Torino: marți și sâmbătă

Marți                                                     Sâmbătă

Iași 10:55 – Torino 12:35                  Iași 06:45 – Torino 08:25

Torino 06:45 – Iași 10:10                  Torino 09:25 – Iași 12:35

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *