CNADNR va pune la bataie 456.612 lei fara TVA pentru proiectul tehnic al investitiei, firma care va realiza proiectarea, detaliile de executie si proiectul tehnic urmand sa fie selectata in data de 16 noiembrie.
Potrivit unei expertize, starea actuala a podului este buna, dar trebuie remediate deficiente precum modernizarea rampei de acces spre Giurgiu pe 250 de metri, prelungirea gurilor de scurgere de pe pod, astfel incat apa sa nu mai deverseze pe elementele grinzilor cu zabrele si trotuarele caii ferate, remedierea defectelor placii de beton armat de pe viaduct si pod si refacerea asfaltului pe partea carosabila si inlocuirea parapetelui directional de tip semigreu cu unul de tip foarte greu.
Podul a fost dat in exploatare in 1954 si are o lungime totala de 2.223 de metri. Ultima reparatie a podului a fost executata in anii 1996-1997 si a constat in inlocuirea integrala a caii (hidroizolatie, beton de egalizare, asfalt, borduri, beton de umplutura si asfalt pe trotuare) si inlocuirea dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatatie pe viaduct.











