Miliardarul Robert Negoita, omul de afaceri George Prelea, primarul comunei Stefanesti, Anghel Rababoc, sunt cativa dintre cei care vor fi expropriati. Cu toate ca decizia de expropriere a fost emisa printr-o hotarare de guvern inca din luna aprilie, lucrurile se misca prost, oamenii neprimind nici pana la ora actuala vreo instiintare oficiala de la Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri. Potrivit oficialilor Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri exista o problema cu exproprierile, mai ales pe primul tronson, intre Bucuresti si Moara Vlasiei. De asemenea, vanzarile repetate au determinat o crestere foarte mare a preturile terenurilor, iar o cotatie oficiala nici nu exista. Pentru exproprieri, Compania Nationala de Autostrazi are deja o parte din cele peste 110 milioane de lei. Se pare ca pe tronsonul Moara Vlasiei - Ploiesti aproape doua treimi dintre proprietari au renuntat la terenuri. De altfel, 30 de kilometri de autostrada sunt in stadiul de fundatie si, pana in prezent, au fost achitate aproximativ 20 de milioane. In situatia de fata se poate preconiza ca tronsonul de autostrada Bucuresti - Ploiesti ar putea fi finalizat pana in 2010.











