Concret, se solicita asigurarea transparentei colectarii accizelor la carburanti si monitorizarea utilizarii acestora de catre asociatiile patronale din transporturi, eliminarea platii rovinietei pentru drumurile nationale, eliminarea totala a restrictiilor de circulatie impuse vehiculelor comerciale, cu exceptia cazurilor de forta majora. De asemenea, organizatiile patronale au subliniat nevoia de rezolvare a problemelor de infrastructura, cum ar fi amenajarea de parcari la standarde europene.
In plus, protocolul ar trebui sa prevada eliminarea taxei de inmatriculare pentru vehiculele ce respecta standardele de poluare Euro 4 si Euro 5, precum si rambursarea TVA in cel mult trei zile de la solicitare.
In cazul in care autoritatile nu se angajeaza sa adopte masuri concrete pentru rezolvarea solicitarilor transportatorilor, sambata va fi declansata greva generala. La protest sunt asteptati sa participe membrii Asociatiei Carausilor Particulari din Romania, APTE 2002, ARTRI, FORT, UNTRR, precum si asociatiilor transportatorilor rutieri din constructii si din judetele Braila, Constanta, Maramures si Cluj.











