Potrivit unui comunicat MAE, Jan Kubis sesizeaza ca, desi Ucraina are obligatia de a nu mai continua nicio lucrare (inclusiv in cadrul fazei I) pentru finalizarea proiectului Bistroe pana la indeplinirea cerintelor impuse de Conventia Espoo, din informatiile comunicate Comitetului de Implementare a Conventiei Espoo reiese ca lucrarile nu au fost oprite si au fost executate lucrari la construirea digului de protectie (care ar face parte din cadrul fazei a doua a proiectului). Aceste actiuni sunt contrare cerintelor pe care Comitetului de Implementare le-a impus Ucrainei in octombrie 2008 si reprezinta o violare a prevederilor Conventiei Espoo. In scrisoarea transmisa Kievului se mai mentioneaza ca studiul de evaluare a impactului proiectului este lacunar si nu respecta conditiile prescrise de Conventie











