Timișoara Air Show, la a IV-a ediţie

Jurgis_Kairys2

Aeroportul Internaţional Timişoara anunţă organizarea unui miting aerian, a IV-a ediţie a „Timișoara Air Show”, care va avea loc în 10 iunie 2017. Noutatea acestei ediţii este că spectacolul aerian va  avea loc seara, de la ora 19.00.
Vor putea fi urmărite evoluţiile piloţilor din cadrul Forţelor Aeriene Române, formaţiei ASALT şi Iacării Acrobaţi. Vedeta acestei ediţii va fi pilotul lituanian Jurgis Kairys, o adevărată legendă a acrobaţiilor aeriene, inginer aeronautic, dar şi inventator al mai multor manevre spectaculoase pe cer.
În premieră pentru Timişoara, spectacolul va fi unul total, zborurile acrobatice şi efectele pirotehnice vor putea fi admirate la apusul soarelui. Spectacolul aviatic va fi urmat de un concert de muzică rock care îi va ţine pe spectatori „în priză”, precum şi alte surprize.

jurgis01xxxxxxxxxxxxxxx
“De patru ani venim în sprijinul iubitorilor de aviaţie şi am dorit să le oferim spectacole cât mai diverse. Publicul a apreciat aceste eforturi, prezentându-se în număr tot mai mare, în fiecare an. La ediţia din 2017, vrem să aducem ceva inedit, un spectacol aviatic de seară, cu efecte pirotehnice la final”, a declarat Daniel Idolu, directorul general al Aeroportului Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *