Timişoara-Tel Aviv, din octombrie 2017!

tel aviv22

Cetăţenii regiunii de deservire a Aeroportului Timişoara vor avea o nouă rută directă: Tel Aviv (Israel), din 30 octombrie. Această nouă cursă regulată va fi operată de compania Wizz Air.
„Suplimentarea legăturilor aeriene directe din Timişoara demonstrează că mediul de afaceri şi turistic regional este tot mai activ şi că standardul de viaţă al cetăţenilor regiunii este tot mai mare. Credem că această nouă rută va deschide noi oportunităţi economice, culturale şi turistice, atât pentru bănăţenii care doresc să călătorească în Israel, cât şi pentru turiştii israelieni care vor să descopere această zonă a ţării noastre. Prin comunitatea evreiască, Banatul are legături istorice cu Israelul, iar acum, acestea pot fi dezvoltate datorită acestei curse aeriene directe”, a declarat directorul Aeroportului Timişoara, Daniel Idolu.
Cursa va fi operată de două ori pe săptămână, în zilele de luni şi vineri, începând cu 30 octombrie. Biletele vor putea fi rezervate pe pagina www.wizzair.com.
Astfel, Timişoara va avea în luna octombrie curse aeriene directe (confirmate până la această dată) spre 23 de destinaţii, iar Tel Aviv va fi prima destinaţie operată cu o cursă aeriană regulată în afara Europei, accesibilă direct de la Timişoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *