UNTRR propune Guvernului soluții imediate pentru rezolvarea crizei de șoferi profesioniști

camion dkv1

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului și Ministerului Transporturilor (MT) să accepte și să pună în aplicare soluții clare și practice pentru rezolvarea crizei de șoferi profesioniști cu care se confruntă transportatorii rutieri români care dețin autocamioane ce nu mai pot fi operate în lipsa șoferilor disponibili din piață.

“Această criză s-a acutizat în ultima perioadă, afectând tot mai grav transporturile rutiere, care reprezintă principala ramură contribuitoare la exportul de servicii al României în 2017, conform datelor Băncii Naționale a României, iar situația se va agrava, în condițiile în care, în următorii 10 ani, 40% din șoferii profesioniști din Germania se vor pensiona, iar companiile de transport germane vor atrage șoferi profesioniști din statele est-europene. Trebuie avut în vedere că șoferii profesioniști nu vor lucra până în ultima zi înainte de pensie pentru transport rutier internațional, ci se vor orienta spre alte tipuri de transport care să le permită să ajungă zilnic acasă”, se arată într-un comunicat al UNTRR.

Pentru ca industria românească de transport rutier să poată continua să opereze în parametri eficienți, este necesar ca Guvernul și Ministerul Transporturilor să adopte măsuri urgente de soluționare a crizei de șoferi profesioniști din România.

În ultimii ani, UNTRR a propus autorităților române competente soluții concrete pentru rezolvarea crizei șoferilor profesioniști, cum ar fi angajarea șoferilor profesioniști din afara UE, prin asigurarea cadrului necesar examinării în limba engleză a acestora la examenul de competență profesională, condiție necesară pentru angajarea legală în România.

“Este evident că nu trebuie așteptat ca șomajul în România să fie zero pentru a face import selectiv de forță de muncă. Alte state membre, precum Polonia, deși înregistrează un nivel al șomajului de 5,7%, importă forța de muncă necesară cantitativ și calitativ pe segmentele pe care nu poate face reconversii – și nu frânează dezvoltarea economică. Anul trecut, Polonia a înregistrat în economie o forță de muncă din afara UE de 1.000.000 de persoane, din care 52.000 numai în sectorul transportului rutier – șoferi profesioniști din afara UE”, mai precizează comunicatu UNTRR.

Pentru a putea rămâne competitivi pe piața europeană, transportatorii români trebuie să beneficieze în egală măsură cu transportatorii din alte State Membre de prevederile legislației europene privind angajarea legală de șoferi din afara UE (conform Regulamentului european 1072/2009 – Articolul 5 Certificat de conducător auto). “Legislația europeană permite Statelor Membre organizarea testării CPC (Certificat de Competență Profesională) într-o limbă străină, multe țări din UE au adoptat deja măsuri în acest sens, în timp ce România organizează această examinare numai în limba română blocând angajările pentru operatorii de transport”, mai precizează comunicatul UNTRR.

UNTRR consideră că nu este justificată obligativitatea cunoașterii limbii române de către un șofer din afara UE pentru a fi angajat de un transportator român, pentru că în România sunt angajați cetățeni străini din oricare stat membru UE fără a avea obligația de a cunoaște limba română, așa cum și cetățenii români se pot angaja oriunde în UE. Dacă pentru aceștia comunicarea în limba engleză sau într-o altă limbă străină nu este o problemă, atunci nu ar trebui să fie nici pentru cetățenii extra-comunitari. UNTRR salută faptul că procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere, stabilită de MAI, prevede că proba teoretică se poate susține, la cerere, în limbile engleză, franceză sau germană.

O a doua măsură propusă de UNTRR Guvernului și Ministerului Transporturilor prevede creșterea angajării tinerilor ca șoferi profesioniști, prin stabilirea vârstei minime legale de 18 ani pentru exercitarea acestei profesii în România, similar altor State Membre UE.

Conform unui studiu al Comisiei Europene din 2016, 17 State membre (Austria, Cehia, Germania, Danemarca, Estonia, Franța, Grecia, Croația, Ungaria, Irlanda, Lituania, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovenia, Suedia și Marea Britanie) au stabilit deja vârsta minimă de 18 ani pentru șoferii de camioane (categoriile C și CE). Precizăm că Directiva 645/2018 prevede măsuri pentru armonizarea transpunerii în Statele Membre UE a vârstei minime de 18 ani pentru conducătorii auto transport rutier de marfă (categoriile C și CE).

“În condițiile crizei de șoferi profesioniști din România și din UE, considerăm că neaplicarea acestei prevederi și în legislația românească dezavantajează transportatorii români față de competitorii lor din celelalte State Membre UE, care pot angaja conducători auto de la 18 ani (categoriile C și CE) pentru transportul rutier de mărfuri național și internațional”, susțin reprezentanții UNTRR.

O a treia măsură benefică pentru rezolvarea crizei de șoferi profesioniști din România este reconversia profesională prin alocarea de fonduri europene pentru programe de formare a șoferilor profesioniști, urmând modelul unor State Membre vecine precum Ungaria. În acest sens, Guvernul maghiar a emis o hotărâre privind asigurarea cadrului legal de finanțare a formării profesionale necesare pentru a compensa lipsa acută de șoferi profesioniști cu care se confruntă sectorul transporturilor rutiere, în vederea creșterii competitivității firmelor maghiare de transport rutier de marfă și persoane.

“Transportatorii români au nevoie de soluții urgente și eficiente din partea Guvernului și Ministerului Transporturilor la această criză acută de șoferi profesioniști, pentru ca industria românească de transport rutier să poată continua să opereze în parametri buni. Ministerul Transporturilor poate promova în scurt timp toate propunerile UNTRR care se înscriu în practica europeană și poate contribui în mod real la soluționarea cât mai urgentă a problemelor de personal semnalate ale sectorului”, se mai arată în comunicatul UNTRR.

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) trage un semnal de alarmă către clasa politică din România că la 100 de ani de la Marea Unire, țara noastră înregistrează un deficit grav de forță de muncă, după ce în ultimii 15 ani peste 5 milioane de români au plecat în străinătate, iar anual, peste 200.000 de români părăsesc țara pentru a lucra în străinătate.

UNTRR solicită măsuri urgente pentru rezolvarea crizei șoferilor profesioniști, întrucât se frânează dezvoltarea industriei transporturilor rutiere din România: “Dacă nu se vor aduce șoferi non-UE care să lucreze în România, firmele își vor muta sediile în Europa Centrală și de Vest. Lipsa oricăror măsuri imediate care să permită firmelor de transport rutier din România să angajeze șoferi străini, constituie un sabotaj economic al industriei transporturilor rutiere din România. Guvernul României ar trebui la 100 de ani la Marea Unire să sprijine mai mult ca oricând industriile cele mai eficiente din România și nu să le ignore!

Guvernul României ar trebui să fie direct interesat de dezvoltarea economică a României și implicit a fiecărei industrii din Romania, căreia să îi faciliteze dezvoltarea! România și fiecare industrie din România se află într-o competiție directă cu celelalte state din UE și cu industriile similare din alte țări! Pentru a ne menține competitivitatea și locul în lume, trebuie ca autoritățile și mediul economic să lucreze împreună!”.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *