Vrancea: Bani din 2010 pentru drumurile din 2011

Cei mai multi bani, peste 17 milioane de lei, provin de la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului si sunt destinati proiectului privind pietruirea, reabilitarea, modernizarea si asfaltarea a trei drumuri de interes judetean sau local. Este vorba despre modernizarea DJ 205E, limita judet Galati – Ciuslea -Rachitosu – Bizighesti – Tifesti – Clipicesti – Iresti – Vidra – Vizantea – Cimpuri, reabilitarea si modernizarea DJ 205B Odobesti – Jaristea – Bolotesti si modernizarea DJ 205B Bolotesti – Satu Nou.

„Pentru noi aceasta alocare de bani este mana cereasca, avand in vedere ca situatia drumurilor pe teritoriul comunei noastre arata jalnic. Cel putin pe sectoarele Bolotesti – Satu Nou, de 6,5 km si Bizighesti – Vidra, de 27 km, drumurile sunt impracticabile si nu recomand niciunui sofer sa mearga pe ele”, ne-a declarat Gabriel Postolache, primarul comunei Tifesti, care spera ca locuitorii pe care ii pastoreste sa beneficieze in 2011 de un drum circulabil.

Fonduri si pentru comune
De asemenea, 29 de administratii locale au primit de la bugetul de stat 3,3 milioane de lei pentru finantarea unor cheltuieli curente si pentru echilibrarea bugetelor locale.

„Impreuna cu specialistii Directiei de Finante Vrancea am inaintat o lista la Guvern cu nevoile localitatilor, stiind ca unele dintre acestea au fost afectate de calamitati, iar criteriile de repartizare a fondurilor au fost exclusiv legate de nevoile administratiilor locale”, ne-a precizat prefectul Ion Oprea. adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *