Avioanele Tarom, pe jumatate goale

La nivel european, companiile aeriene au transportat 48,4 milioane de pasageri in primul trimestru al anului, traficul inregistrand o scadere de 10,8% comparativ cu perioada similara din 2008. Desi majoritatea operatorilor au procedat la reducerea capacitatii de transport, gradul de ocupare al aeronavelor a scazut simtitor, ajungand la 71%, in medie.

Tarom, cel mai important transportator aerian de pe piata locala, a suferit un soc mult mai dur ca urmare a reducerii cu 16,3% a numarului de pasageri transportati. „In mod obisnuit, lunile ianuarie, februarie si martie aduc scaderi de trafic per ansamblu, inceputul anului nefiind favorabil din punctul de vedere al traficului pentru nicio companie aeriana. Din aceasta cauza, o perioada oricum slaba pentru traficul aerian, dublata de criza economica mondiala, a determinat o scadere importana a volumului de vanzari. Industria aviatica din Romania a fost grav afectata iar aceasta stare de fapt este reflectata clar in scaderea cu aproximativ 25% a volumului total de vanzari IATA la nivel national si Tarom nu a fost ocolit de efectele acestei situatii“, a precizat Madalin Tudor, purtatorul de cuvant al companiei Tarom.

 

O pozitie neonoranta

Operatorul aerian national s-a vazut nevoit sa anuleze mai multe curse in primul trimestru al anului, dintre care 151 pe destinatii interne si 211 externe. „Desi gradul mediu de ocupare pentru lunile ianuarie-martie a fost de 45,6%, cu 12% mai mic decat in aceeasi perioada a anului 2008, compania a luat masuri pentru a remedia situatia inregistrata, iar efectele au fost deja vizibile: in luna aprilie, gradul de ocupare a crescut la 53%. In urmatoarele luni, conducerea companiei si-a propus revenirea la un grad de ocupare comparabil cu cel din 2008“, a subliniat Madalin Tudor.

Gradul de ocupare oficial este mai mic decat cel mentionat in statistica AEA – 46,1%, dar chiar si cu aceasta valoare mai mare, Tarom se claseaza in coada plutonului membrilor asociatiei. In fruntea clasamentului AEA troneaza KLM, cu un grad de ocupare de 76,8%, iar valori apropiate de cele ale Tarom sunt inregistrate de Luxair, cu 49,8%, Croatia Airlines cu 49,4%, si Olympic Airlines cu 48,0%.

Referitor la statisticile AEA, reprezentantul Tarom a precizat ca interpretarea corecta a acestora necesita un studiu minutios, pentru a nu compara neindreptatit companii de marimi diferite, cu volume de pasageri diferite. „Spre exemplu, nu se poate compara in mod corect intreaga activitate AirFrance cu cea a Tarom, intrucat rezultatele ar fi neconcludente. Se poate masura, insa, comportamentul celor doua companii pe segmente clar definite, cum ar fi ruta Bucuresti-Paris“, a explicat purtatorul de cuvant al Tarom.

 

Solutia: bilete low-cost

Prin introducerea unor tarife competitive cu cele ale operatorilor low-cost – bilete dus-intors cu pretul de 50 de euro (fara taxe incluse) pentru destinatiile externe, respectiv de 24 de euro pentru cursele interne – Tarom a incercat sa impulsioneze vanzarile. „In conditiile unui an 2009 dificil pentru intreaga industrie aeronautica, toate companiile aeriene de linie lupta pentru optimizarea resurselor si pentru atragerea unui numar cat mai mare de pasageri pe toate segmentele de piata disponibile, situatie care a determinat si o concurenta acerba in ofertele de pret practicate de companiile aeriene“, a explicat Ruxandra Brutaru, directorul general al companiei Tarom.

Desi a avut loc o adevarata revolutie tarifara, conducerea Tarom defineste strategia companiei pentru anul 2009 ca fiind una conservatoare, ce urmareste ajustarea capacitatii de zbor la cererile pietei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *