Brambles și CHEP deschid calea către un lanț de aprovizionare regenerativ  la COP26

Sustainable Innovation Forum at COP26 (002)

Brambles, liderul logistic în soluții pentru lanțul de aprovizionare, care operează prin intermediul brandului CHEP, a fost printre primele companii distinse cu Terra Carta Seal la Conferința ONU privind schimbările climatice COP26 din 2021. Lansat de Alteța Sa Regală Prințul de Wales, Terra Carta Seal oferă recunoaștere companiilor globale vectori ai inovației și care își demonstrează constant angajamentul față de dezvoltarea de piețe cu adevărat durabile. Distincția a fost acordată companiilor ale căror ambiții sunt aliniate cu cele ale Terra Carta, un plan de redresare pentru Natură, Oameni și Planetă, lansat în ianuarie 2021. Brambles se numără printre cele 45 de organizații care au primit această recunoaștere.

Graham Chipchase, CEO Brambles, a declarat: „Abordarea noastră privind durabilitatea se aliniază cu principiile Terra Carta de a merge  către un viitor pozitiv pentru climă și natură, prin urmare, ne bucură că suntem recunoscuți pentru aportul în această direcție”.

Compania a participat  la dezbaterile  Sustainable Innovation Forum, găzduit în cadrul COP 26, unde și-au comunicat viziunea privind obiectivul de a dezvolta lanțuri de aprovizionare regenerative și modul în care actorii din supply chain pot contribui la îndeplinirea țintelor stabilite prin Acordul de la Paris.

Juan Jose Freijo, vicepreședinte Brambles responsabil pentru sustenabilitate și public affairs EMEA, s-a alăturat vorbitorilor de la Coca-Cola, E.ON, WWF și Schmidt Ocean Institute în cadrul unui grup de dezbateri care a analizat importanța biodiversității și a naturii pentru rezolvarea problemei urgente legate de climă.

„Sectorul privat are un rol cheie în crearea de lanțuri de aprovizionare regenerabile reziliente”, a spus Juan Jose Freijo. „Dacă dorim să avem un impact pozitiv real, acesta trebuie extins asupra întregului lanț de aprovizionare. Este necesară colaborarea nu doar între companiile care operează în supply chain, ci și între acestea și guverne, ONG-uri, cetățeni și consumatori, pentru a face din viziunea regenerativă o realitate”.

Matt Quinn, vicepreședinte CHEP pentru Europa de Nord a participat la grupul de dezbatere „Lanțuri circulare de aprovizionare și producție – în direcția reducerii emisiilor poluante”, alături de experți de la grupul BMW, Coca-Cola Europacific Partners, Johnson Controls și Roland Berger. De asemenea, Murray Gilder, vicepreședinte, CHEP Automotive, a participat la o discuție în cadrul unui grup care a inclus lideri de la Avere, Connected Kerb și grupul BMW, privind modul în care putem accelera trecerea în masă la vehiculele electrice (VE) și constrângerile actuale legate de implementarea infrastructurii pentru VE.

În final, Nessa O’Sullivan, CFO Brambles, a contribuit ca expert în cadrul grupului de dezbateri „Cum să facilitezi investiții în natură”, găzduit de McKinsey & Company, în cadrul căruia participanții au clarificat aspectele legate de modalitățile în care se poate investi  în active naturale – o componentă esențială a tranziției către o lume net pozitivă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *