Torino: destinaţie disponibilă din 30 martie direct din Timişoara!

Torino111111

Începând cu sfârşitul acestei luni, o nouă destinaţie va fi disponibilă de pe Aeroportul Internaţional Timişoara: Torino.
Cursele vor fi operate de compania Wizzair şi vor avea o frecvenţă de două ori pe săptămână. Aeronavele vor decola de la Timişoara în fiecare zi de luni şi de vineri la ora 6.00 – cu aterizare la Torino la ora locală 7.05. Zborul retur va decola de la Torino la ora locală 7.35 şi va ajunge la Timişoara la 10.30. Cursele vor fi efectuate cu aeronave de tip Airbus 320.
Compania aeriană îşi rezervă dreptul de a aduce modificări programului de zbor.
Torino este cea de-a 17 destinaţie disponibilă direct de la Timişoara. În prezent, legătura cu Italia este realizată prin curse directe spre şi de la Veneţia (Treviso), Roma (Fiumicino), Bologna, Milano-Bergamo, şi Bari. De asemenea, există legături directe cu Franţa (Paris), Germania (Frankfurt-Hahn, Dortmund, Munchen, Munchen Vest – Memmingen),  Marea Britanie (Londra), Belgia (Bruxelles), Spania (Madrid, Barcelona, Valencia) şi România (Bucureşti).
În această vară, la aceste destinaţii se vor adăuga şi cursele charter spre Turcia şi insulele greceşti.
TORINO este cel mai mare oraş dn nord-vestul Italiei şi capitala regiunii Piemonte. Este un important centru universitar şi industrial, găzduind sediile mai multor companii cunoscute cum ar fi Fiat, Lavazza, Cirio sau Martini. Din punct de vedere turistic şi cultural, merită vizitat Muzeul Cinematografiei. Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul este cunoscută pentru Giulgiul din Torino, iar Muzel Antichităţii Egiptene are una dintre cele mai valoroase colecţii de artă egipteană din lume, după Muzeul din Cairo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *